• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
18 martie 2025 În Actual, Important, Politică

Măsuri de combatere a corupției electorale și de consolidare a democrației, discutate cu experți spanioli, pe platforma parlamentară

IMG_9948-scaled

Deputații din Fracțiunea „Partidului Acțiune și Solidaritate” au avut o întrevedere cu un grup de experți spanioli, reprezentanți ai UNDP și ODIHR. Discuțiile, organizate pe platforma parlamentară, s-au referit la măsuri clare de combatere a corupției electorale, mai ales în cazul partidelor declarate neconstituționale.

Evenimentul a fost organizat în contextul examinării în Parlament a proiectului de lege care are drept scop combaterea eficientă a fenomenului corupției electorale și aspectele conexe ale acestuia. Astfel, un grup de deputați ai Fracțiunii PAS au propus amendamente care oferă un mecanism eficient autorităților statului ca să împiedice activitatea partidelor considerate succesoare unui partid declarat neconstituțional. „Partidele succesoare ale partidului declarat neconstituțional au asemănări substanțiale în modul de organizare și funcționare, sunt finanțate ilegal, sunt antrenate în coruperea politică a candidaților în cadrul alegerilor, coruperea liderilor politici și de opinie, a reprezentanților societății civile, coruperea alegătorilor și manipularea opiniei publice, au scopul distorsionării și influențării procesului electiv, atentând la ordinea constituțională și statul de drept din Republica Moldova”, se accentuează în argumentarea amendamentului.

Autorii amendamentului susțin că s-au inspirat inclusiv din exemplul Spaniei, care, prin descalificare electorală / refuzul înregistrării / dizolvare directă, au interzis 15 partide, în mai puțin de un deceniu. 11 dintre ele erau succesoare ale partidului „Batasuna”, anterior interzis pentru colaborare cu un grup terorist. Din acest considerent, discuția cu experții spanioli, care sunt foști membri ai Curții Constituționale, ai Curții Supreme de Justiție sau foști judecători la CEDO, a fost foarte utilă.

„Mulțumim că împărtășiți din experiența pe care ați avut-o și apreciem voința voastră de a consolida democrația în Republica Moldova. Noi suntem interesați de lecțiile pe care am putea să le preluăm de la voi”, a menționat președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca.

Proiectul de lege care are drept scop combaterea eficientă a fenomenului corupției electorale și aspectele conexe acestuia a fost votat în prima lectură de Parlament, la sfârșitul anului trecut. Documentul conține propuneri parvenite de la mai multe instituții ale statului, după ce au fost depistate fraude în cadrul scrutinului prezidențial și a referendumului constituțional, organizate în 2024.

De menționat că amendamentul care vizează reglementarea partidelor politice succesoare partidelor declarate neconstituționale va fi supus, vineri, consultărilor publice.

Articolul precedentBlocul ÎMPREUNĂ: Ne asumăm responsabilitatea de a depune toate eforturile pentru a contribui la formarea unei majorități proeuropene după parlamentare
Articolul următorMarian Lupu revine în politică

Postari relevante:

  • cfm2-768x512
    Guvernul a aprobat: Peste 421 de milioane de lei pentru majorarea capitalului social al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”
  • 764938208_1048780377557240_8557461079579937939_n
    Republica Moldova se confruntă din nou cu deficit de energie electrică în această seară

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.811)
  • Bloguri (391)
  • Breaking (1.372)
  • Economie (470)
  • Geopolitică (809)
  • Important (10.543)
  • Internațional (147)
  • Justiție (285)
  • Politică (6.333)
  • Social (1.523)
  • Uncategorized @ro (28)

Articole recente

  • Guvernul a aprobat: Peste 421 de milioane de lei pentru majorarea capitalului social al Î.S. „Calea Ferată din Moldova” 5 august 2026
  • Republica Moldova se confruntă din nou cu deficit de energie electrică în această seară 5 august 2026
  • Regulamentul privind relocarea profesorilor, aprobat de Guvern: indemnizație de până la 300.000 de lei 5 august 2026
  • Mai aproape de cei care revin acasă: Serviciul Vamal informează diaspora despre facilitățile vamale 5 august 2026
  • ANTA: Afișarea tarifelor pentru transportul rutier de persoane, prin servicii regulate, în autogări și mijloacele de transport este obligatorie 5 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Guvernul a aprobat: Peste 421 de milioane de lei pentru majorarea capitalului social al Î.S. „Calea Ferată din Moldova” 5 august 2026
  • Republica Moldova se confruntă din nou cu deficit de energie electrică în această seară 5 august 2026
  • Regulamentul privind relocarea profesorilor, aprobat de Guvern: indemnizație de până la 300.000 de lei 5 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3358)
    • august (57)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate