Ședința solemnă consacrată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova a reunit reprezentanți ai Parlamentului, Președinției, Guvernului Republicii Moldova, precum și ai Asociației Obștești „Parlamentul Independenței”.
Evenimentul s-a desfășurat în sala istorică din clădirea Președinției, în care, în urmă cu 35 de ani, a fost adoptată Declarația de Independență a Republicii Moldova. În cadrul ședinței au fost evocate memoria acelui moment istoric, contribuția celor care au participat la proclamarea independenței, precum și responsabilitatea generațiilor de astăzi de a consolida valorile pentru care a fost proclamat statul independent.
La eveniment au participat conducerea țării, deputați ai primului Parlament și ai actualei legislaturi, miniștri, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai corpului diplomatic, ai mediului academic și ai societății civile, ai cultelor religioase, veterani, foști demnitari și reprezentanți ai tinerei generații. Printre participanți s-au numărat atât persoane care au avut un rol direct în proclamarea independenței, cât și oameni care, prin activitatea lor, contribuie la afirmarea, consolidarea și dezvoltarea Republicii Moldova.
„Această pagină din istoria statului nostru a fost opera de căpătâi a 277 de deputați demni, care într-un moment de răscruce au avut curajul și au semnat cu mândrie pentru independența Republicii Moldova”, a menționat, în discursul său, Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Șeful legislativului a subliniat că, la 35 de ani de la acest eveniment marcant, responsabilitatea politicienilor rămâne aceeași: să asculte și să respecte dorința poporului. „Independența este a noastră a tuturor, să ne bucurăm de ea, să o protejăm și să ținem la ea, de la mic la mare, indiferent de limba pe care o vorbim și de locul de unde venim. Independența ne unește și așa trebuie să rămână mereu”, a accentuat Igor Grosu.
La rândul său, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a remarcat că independența țării este supusă unor încercări constante și trebuie protejată zi de zi. „Ca să reușim, trebuie să fim uniți. Ca să reușim, trebuie să ne cunoaștem istoria, să ne sărbătorim eroii. Ca să reușim, trebuie să muncim împreună, pentru ca să punem Republica Moldova la adăpost, în Uniunea Europeană. Și, ca să reușim, avem nevoie cel mai mult de entuziasm. De entuziasmul oamenilor care, în anii `90, au reușit să obțină independența, să creadă în viitorul Republicii Moldova și să muncească pentru acest viitor”, a declarat șefa statului.
Despre importanța acelui moment istoric au relatat și unii dintre semnatarii Declarației de Independență: președintele Asociației Obștești „Parlamentul Independenței”, Alexandru Arseni, prim-vicepreședintele primului Parlament ales democratic, Ion Hadârcă, Ion Mereuță și Mihail Druță, care este și deputat în Parlamentul de legislatura a XII-a. Printre vorbitori a fost și Ioana Vatamanu-Mărgineanu, nepoata scriitorului Ion Vatamanu și a profesorului Ion Mărgineanu, ambii semnatari ai Declarației de Independență.
Totodată, participanții la eveniment au ținut un minut de reculegere în memoria semnatarilor Declarației de Independență care au trecut la cele veșnice.
Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost adoptată la 27 august 1991, fiind precedată de mișcarea de renaștere națională de la sfârșitul anilor 1980, care a revendicat democratizarea societății, revenirea la alfabetul latin, afirmarea limbii române și a identității naționale. Documentul proclamă Republica Moldova drept stat suveran, independent și democratic, care își stabilește în mod liber politica internă și externă.
ro