• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
9 septembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Ministrul Buzu și-a luat concediu pentru a se implica în campanie electorală

buzu

Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale, și-a luat concediu pentru 8 zile ca să facă agitație electorală pentru Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).

„Pe 3 septembrie am solicitat și mi-a fost aprobat concediu din cont propriu și neplătit pentru 8 zile calendaristice – la datele de 4, 9, 11, 15, 16, 22, 23 și 25 septembrie – pentru a mă implica în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025”, a precizat el.

Ministrul a spus că, pentru respectarea principiilor transparenței și a separării clare dintre funcția publică și activitățile politice, a informat în scris observatorii acreditați de Comisia Electorală Centrală. Pe durata concediului, atribuțiile de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale vor fi exercitate de Secretarul General, pentru a asigura buna funcționare a instituției.

Amintim că, în weekend, Alexei Buzu a fost în centrul unui scandal, după ce în cadrul unei întâlniri electorale în favoarea PAS a făcut declarații pentru care mai târziu și-a cerut scuze. 

Articolul precedentMinistra Justiției a avut întrevederi cu reprezentanții autorităților spaniole care gestionează segmentul penitenciar și conducerea CSJ
Articolul următorIon Ceban: PAS a vrut să mă excludă din campanie

Postari relevante:

  • Screenshot 2026-06-03 131456
    Irina Vlah, către MJ: Cerem retragerea cererii de la Curtea de Apel Centru care vizează limitarea activității Partidului Republican "Inima Moldovei"
  • 716514798_1306372088343650_1807764355297551967_n
    Ministerul Justiției a discutat cu societatea civilă componenta privind urmărirea penală a cauzelor de tortură din proiectul de lege pentru fortificarea mecanismelor de combatere a corupției

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.749)
  • Bloguri (372)
  • Breaking (1.361)
  • Economie (461)
  • Geopolitică (719)
  • Important (9.475)
  • Internațional (147)
  • Justiție (249)
  • Politică (5.512)
  • Social (1.282)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Irina Vlah, către MJ: Cerem retragerea cererii de la Curtea de Apel Centru care vizează limitarea activității Partidului Republican „Inima Moldovei” 3 iunie 2026
  • Ministerul Justiției a discutat cu societatea civilă componenta privind urmărirea penală a cauzelor de tortură din proiectul de lege pentru fortificarea mecanismelor de combatere a corupției 3 iunie 2026
  • Explicația lui Sergiu Stanciu privind rezultatele de la Orhei: Campania anti-guvernare și anti-PAS a mobilizat alegătorii nemulțumiți de puterea centrală 3 iunie 2026
  • Delegația PSRM, condusă de Igor Dodon, participă la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg 3 iunie 2026
  • Petr Vlah: Eu nu exclud chiar că, la un moment dat, procesul de identificare a soluţiilor pentru deblocarea situaţiei legate de alegerile din Găgăuzia se va solda nu cu un compromis, ci cu noi tensiuni 3 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Irina Vlah, către MJ: Cerem retragerea cererii de la Curtea de Apel Centru care vizează limitarea activității Partidului Republican „Inima Moldovei” 3 iunie 2026
  • Ministerul Justiției a discutat cu societatea civilă componenta privind urmărirea penală a cauzelor de tortură din proiectul de lege pentru fortificarea mecanismelor de combatere a corupției 3 iunie 2026
  • Explicația lui Sergiu Stanciu privind rezultatele de la Orhei: Campania anti-guvernare și anti-PAS a mobilizat alegătorii nemulțumiți de puterea centrală 3 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2290)
    • iunie (53)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate