Nicu Popescu

Constat că din ce în ce mai mult politica noastră externă începe să fie interpretată doar prin prisma foarte îngustă a unei analize imediate a costurilor și beneficiilor fiecărei vizite în parte. Aici, sugestia mea este să înțelegem câteva lucruri:

1. Partenerii externi ai Republicii Moldova nu sunt nici bancomate, nici supermarketuri. Relațiile internaționale nu funcționează conform principiului: „cumpăr niște bilete de avion, plătesc o noapte la hotel și revin cu 100 de milioane euro asistență”. Vă asigur că nu există un șir de țări care țin neapărat și imediat să acopere Moldova cu aur, euro și dolari. Orice beneficiu – orice asistență, orice proiect de investiție, orice ofertă de vaccinuri – toate acestea nu pot fi obținute decât prin efort, persuasiune, publicitate pentru țară și … multe, foarte multe vizite în exterior. La absolut toate nivelurile.

2. Dealtfel, același lucru este valabil pentru orice politici publice. Ca să ai un sistem de sănătate cât de cât funcțional trebuie să investești în universități, salarii pentru profesori, nisip și ciment pentru a construi spitalele propriu-zise, să conectezi aceste spitale la rețelele electrice și să cumperi uși, geamuri și calorifere. Înainte da a avea niște beneficii concrete – trebuie să investești resurse semnificative timp de ani de zile. Ca să obții roadă vara sau toamna trebuie să sădești ceva toamna sau primăvara. Tot așa cum cireșele sau grâul nu cresc fără să plantezi nimic, la fel sunt și roadele politicii externe. Semințele trebuie sădite, solicitările trebuie formulate, proiectele trebuie lansate, discutate, promovate. Treptat vor veni și roadele. Dacă nu faci acest lucru de pregătire – nu obții nimic. Nici un investitor străin nu va crea locuri de muncă în Moldova fără a avea mai multe interacțiuni cu liderii acestei țări. Nici un președinte sau prim-ministru al unei alte țări nu va oferi Moldovei asistență substanțială fără a avea încredere în conducătorii Republicii Moldova, în planurile lor politice și economice de dezvoltare a țării. Această încredere nu se obține nici prin ambasade, nici prin videoconferințe. Aceste relații se construiesc personal de către președinți, prim-miniștri și miniștri ori parlamentari.

3. Evident, avem cazul fostului președinte care a eșuat în politica externă în pofida deplasărilor frecvente în străinătate. În acest caz nu deplasările propriu-zise meritau a fi criticate, cât incapacitatea de a utiliza aceste deplasări pentru a aduce niște beneficii țării. Este și asta o dovadă că discuțiile în persoană, capacitatea de persuasiune a unui președinte, dar și credibilitatea sa internațională sunt absolut indispensabile pentru a aduce beneficii țării. Deplasările propriu-zise nu sunt o garanție a succesului. Dar fără deplasări este ca și cum nici măcar nu ai încerca sa plantezi semințele care să dea roade pe viitor.

4. Dacă vrem rezultate în politica externă, promovarea exporturilor, atragerea investițiilor străine, crearea locurilor de muncă, obținerea de vaccinuri și orice alte investiții sau asistență – Moldova are nevoie ca de aer de o politică externă activă, inclusiv deplasări la cel mai înalt nivel. Fără acestea Moldova va fi o țară mai săracă, mai instabilă și mai fragilă.