• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
18 iunie 2026 În Actual, Important, Justiție, Politică

Noua componență a Comisiei de autorizare şi disciplină a administratorilor autorizați: sesizări examinate în termeni și sancțiuni aplicate conform abaterilor disciplinare

justitie

Odată cu constituirea noii componențe a Comisiei de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați (CADAA), prin ordinul ministrului justiției, în martie 2026, sesizările privind activitatea administratorilor autorizați sunt examinate prioritar, în mod dinamic și fără tergiversări de procedură. În doar câteva luni, comisia a examinat plângeri care vizează activitatea administratorilor autorizați și a dispus sancțiuni pentru încălcări profesionale, inclusiv retragerea autorizației – forma cea mai severă prevăzută de lege.

Comisia în actuala componență s-a pronunțat cu referire la plângerea în privința administratorului autorizat Stoian Igor, față de care a fost aplicată sancțiune sub formă de avertisment.

Ulterior, comisia a constatat abateri disciplinare în cazul administratorilor autorizați Mazur Anna și Timotin Veaceslav. În baza deciziilor comisiei, ministrul justiției a emis ordinele de retragere a autorizațiilor: la 25 mai 2026, pentru administratorul autorizat Mazur Anna, și la 8 iunie 2026, pentru administratorul autorizat Timotin Veaceslav. Comisia a constatat încălcări care au afectat drepturile și interesele legitime ale participanților la procesul de insolvabilitate.

Comisia anterioară, care a activat în perioada martie 2022 – martie 2026,  a aplicat în activitatea sa, patru sancțiuni disciplinare, dintre care două avertismente, o suspendare și o amendă.

În noua componență, CADAA are o abordare practică în examinarea sesizărilor. Atunci când o cerere nu îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, petiționarul este informat punctual cu privire la elementele care necesită a fi completate: acte, probe, semnături, date sau alte informații necesare. Astfel, sesizările nu sunt respinse din motive formale înainte ca aspectele invocate să fie analizate cu atenție. Această practică urmărește ca fiecare cauză disciplinară să fie examinată complet, în baza probelor prezentate, iar deciziile comisiei să fie clare, motivate și argumentate, adoptate fără întârzieri procedurale.

La 23 aprilie 2026, ministrul justiției a adresat Comisiei de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați o circulară prin care a solicitat respectarea principiilor de celeritate, transparență și responsabilitate instituțională în examinarea cauzelor disciplinare. Ministerul Justiției consideră că aplicarea consecventă a acestor principii este esențială pentru consolidarea încrederii în mecanismul de răspundere disciplinară pentru fapte prejudiciabile din activitatea administratorilor autorizați. Totodată, ministerul va continua să monitorizeze domeniul, în limita competențelor prevăzute de lege, și va consolida cadrul normativ care reglementează profesia de administrator autorizat.

Notă: Deciziile adoptate de CADAA pot fi atacate în instanța de judecată competentă. 

Articolul precedentBNM pune în circulație moneda comemorativă „Sergiu Rădăuțanu – 100 de ani de la naștere”
Articolul următorVladimir Odnostalco: Guvernarea PAS intenționează să majoreze vârsta de pensionare pentru angajații structurilor de forță

Postari relevante:

  • R3_11066-scaled
    Gheorghe Ghidora - numit în funcția de vicepreședinte al ANSC
  • lei
    50% din salariul mediu lunar – valoare de referință pentru evaluarea adecvării salariului minim

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.991)
  • Bloguri (379)
  • Breaking (1.364)
  • Economie (464)
  • Geopolitică (751)
  • Important (9.717)
  • Internațional (147)
  • Justiție (258)
  • Politică (5.691)
  • Social (1.338)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Gheorghe Ghidora – numit în funcția de vicepreședinte al ANSC 18 iunie 2026
  • 50% din salariul mediu lunar – valoare de referință pentru evaluarea adecvării salariului minim 18 iunie 2026
  • Autoritățile electorale din Republica Moldova, Ucraina, Albania și Macedonia de Nord au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru consolidarea rezilienței democratice și a cooperării europene 18 iunie 2026
  • Cine şi de ce a indus în eroare Uniunea Europeană în cazul sancţiunilor aplicate Irinei Vlah? 18 iunie 2026
  • Deschiderea negocierilor pe primul grup de capitole, discutată de Cristina Gherasimov cu Marcin Bosacki 18 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Gheorghe Ghidora – numit în funcția de vicepreședinte al ANSC 18 iunie 2026
  • 50% din salariul mediu lunar – valoare de referință pentru evaluarea adecvării salariului minim 18 iunie 2026
  • Autoritățile electorale din Republica Moldova, Ucraina, Albania și Macedonia de Nord au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru consolidarea rezilienței democratice și a cooperării europene 18 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2532)
    • iunie (295)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate