• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
27 februarie 2025 În Actual, Important

O nouă ședință privind crearea PACCO. Au fost propuse îmbunătățiri pentru proiectul de lege!

img (29)

Comisia juridică, numiri și imunități a organizat o nouă ședință de lucru dedicată proiectului de lege privind înființarea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO). Această inițiativă legislativă își propune să consolideze eforturile de combatere a corupției și a criminalității organizate prin reunirea competențelor existente într-o structură unificată și eficientă. 

La dezbateri au participat reprezentanți ai Procuraturii Generale, Consiliului Superior al Procurorilor, Ministerului Justiției, Centrului Național Anticorupție și Ministerului Afacerilor Interne, care au analizat și au propus îmbunătățiri pentru proiectul de lege.

Inițiat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, proiectul de lege a fost elaborat în urma deciziei Consiliului Suprem de Securitate din 20 ianuarie 2025. Propunerea vine ca răspuns la creșterea amenințărilor de corupție electorală, adesea facilitate de rețele criminale organizate. Autorii subliniază că o procuratură specializată, cu competențe consolidate actualmente exercitate de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Procuratura Anticorupție (PA) – ar permite o abordare mai eficientă și integrată a acestor fenomene.

Urmare a adoptării proiectului în prima lectură acesta urmează a fi definitivat în cadrul Grupului de lucru pe platforma comisiei parlamentare de profil cu organizarea unor noi runde de consultări publice și, în final, va fi înaintat plenului Parlamentului pentru aprobare finală.

Totodată, vineri, 28 februarie, Comisia juridică, numiri și imunități va organiza o nouă rundă de consultări publice asupra acestui proiect de lege. Ședința se va desfășura la ora 10:00, în sala Europa.

Articolul precedentEugen Carpov, numit în funcția de membru al ANRE
Articolul următorIgor Dodon: Pe cetățenii moldoveni îi trimitem la munci grele în diaspora. Iar pe cetățenii străini îi aducem cu colaci în țară și îi punem în funcții mari

Postari relevante:

  • tofan2
    Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU
  • image-05-18092026-1429
    Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.442)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (480)
  • Geopolitică (831)
  • Important (11.184)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.867)
  • Social (1.704)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026
  • Premierul, întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova 18 septembrie 2026
  • Victoria Belous a discutat cu oficialul SUA despre cooperarea în domeniul finanțelor publice 18 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4000)
    • septembrie (299)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate