Igor Volnițchi

În ultima perioadă, tot mai multă lume mă întreabă dacă, în opinia mea, a mai rămas în Republica Moldova spirit protestatar sau spirit revoluționar. Nu știu cu ce scop sunt întrebat despre aceste lucruri, dar voi preciza că întrebările vin din zone diferite: și din partea reprezentanților opoziției, și din partea reprezentanților guvernării, și din partea reprezentanților societății civile, și din partea reprezentanților unor structuri internaționale care urmăresc cu atenție tot ce se întâmplă în Moldova și încearcă să se dumirească ce ar putea urma etc. Probabil, fiecare are scopul său, adresând astfel de întrebări, dar răspunsul meu pentru toți e doar unul: situația actuală din Republica Moldova, tot ce ține de spiritul protestatar și de spiritul revoluționar, este similară cu cea din romanul lui Emille Zola „Pântecele Parisului”.

Nu mă voi apuca să povestesc romanul lui Zola în acest editorial. Mă voi referi, pe scurt, doar la destinul tragic al eroului central, Florent. Exilat pe nedrept în Guyana, el trece prin toate chinurile iadului pentru a reveni la Paris, în patria sa, pe care o iubea nespus. Interesant este că, Florent, fiind un biet profesor, prins în mijlocul unor lupte de baricade pe străzile Parisului, fusese exilat ca o persoană cu viziuni politice periculoase pentru monarhie, pe când el nu le avea. El ajunge să urască regimul și să aibă viziuni politice doar după ce a avut de suferit de pe urma acestuia și, revenit în țară, se pomenește atras într-un cerc de oameni cu viziuni similare. Devenind în scurt timp liderul acestui grup, Florent începe o amplă pregătire pentru răsturnarea regimului. El își dedică tot timpul elaborării planului și merge chiar la reședința monarhului pentru a calcula pas cu pas preconizatul asalt al acesteia. Eroul lui Zola pune la dispoziția revoluționarilor o mare parte din banii pe care-i moștenise de la un unchi, iar pregătirile de revoluție ajung atât de departe, încât deja se știa pe câți oameni se poate de mizat în fiecare cartier al Parisului, fuseseră identificați conducătorii revoluției de toate nivelele, se pregătiseră până și benzile, dar și alte însemne distinctive pe care urmau să le poarte aceștia în ziua în care urma să fie dată marea lovitură etc. Dar revoluția așa și nu a avut loc, pentru că fiecare dintre participanții la marele complot, dar și cei neantrenați, dar care știau despre el, au considerat că pentru ei e mai bine să-și asigure și o cale de alternativă. Iar aceasta era…. colaborarea cu regimul. În taină de Florent, cu puterea s-au înțeles toți – și liderii revoluției, care așa și nu a avut loc, și locuitorii din cartierul lui, și colegii lui de muncă și chiar… membrii familiei sale. Florent și cel mai apropiat adept al său au fost arestați și exilați pentru totdeauna, iar restul au continuat să-și ducă liniștiți traiul mai departe, de parcă nimic nu s-a întâmplat. Pentru că asta e mentalitatea colectivă, arhicunoscutul spirit de autoconservare, care era actual în epoca lui Zola și rămâne actual și astăzi.

…Asta e tot ce trebuie să știți despre spiritul revoluționar din Republica Moldova. Iar dacă nu credeți, faceți o analiză și vedeți cu ce s-au terminat toate protestele sau acțiunile cu elemente de revoluție ce au avut loc în anii de independență ai RM.