• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
27 iunie 2025 În Actual, Important, Social

Parlamentul, în parteneriat cu Agențiile ONU în Moldova organizează un eveniment dedicat Zilei Naționale a Taților

ziua-tatilor_cover-page-fb_820-x-360-px-

Duminică, 29 iunie, Republica Moldova va sărbători pentru prima dată Ziua Națională a Taților. Tații de toate vârstele, alături de familii, colegi și prieteni, sunt așteptați în scuarul Parlamentului duminică, între orele 10.00 și 12.30, pentru a participa la un eveniment public dedicat Zilei Taților.

Evenimentul „Tații activi – parteneri egali în creșterea copiilor” va include activități recreative, muzică, jocuri pentru copii și momente interactive care vor evidenția rolul activ al taților în viața de familie. De asemenea,  va avea loc și o premiere simbolică a unor tați care se implică activ în creșterea și educarea copiilor.

La eveniment sunt așteptați Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, reprezentanți ai Parlamentului, ai Guvernului, ai misiunilor diplomatice, ai organizațiilor internaționale, ai partenerilor de dezvoltare și ai societății civile.

Evenimentul este organizat de Parlamentul Republicii Moldova, în parteneriat cu Agențiile ONU în Moldova – UNFPA, UN Women, UNICEF și ILO, Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului și Confederația Națională a Sindicatelor.

Parlamentul a adoptat, în ședința plenară de ieri, o hotărâre prin care a instituit Ziua Națională a Taților, care va fi marcată anual în ultima duminică a lunii iunie. Sărbătoarea este dedicată recunoașterii și celebrării rolului esențial al taților în viața copiilor și în bunăstarea familiei. Totodată, este o oportunitate de a încuraja parteneriatul egal între părinți.

Articolul precedentIrina Vlah a participat la evenimentul dedicat Zilei Statalităţii Lituaniei
Articolul următorLiderii statelor UE au reafirmat sprijinul pentru parcursul european al țării noastre

Postari relevante:

  • img_4870
    Secretarul de stat Valeriu Mija a avut o întrevedere cu ambasadoarea Estoniei, Siiri Königsberg
  • studiu
    Studiu: Pentru un trai decent, o familie doi copii din Republica Moldova are nevoie de 67 899,8 lei pe lună

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.320)
  • Bloguri (416)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (491)
  • Geopolitică (899)
  • Important (12.079)
  • Internațional (147)
  • Justiție (316)
  • Politică (7.650)
  • Social (1.883)
  • Uncategorized @ro (36)

Articole recente

  • Secretarul de stat Valeriu Mija a avut o întrevedere cu ambasadoarea Estoniei, Siiri Königsberg 12 noiembrie 2026
  • Studiu: Pentru un trai decent, o familie doi copii din Republica Moldova are nevoie de 67 899,8 lei pe lună 12 noiembrie 2026
  • Congresul Consiliului Europei va observa alegerile în UTA Găgăuzia 12 noiembrie 2026
  • Angela Cutasevici: Energia electrică s-ar putea scumpi din nou cu peste 30% – o nouă lovitură pentru familiile deja împovărate 12 noiembrie 2026
  • Sondaj: 22% vor decide pe cine votează la funcția de bașcan al Găgăuziei în ziua votării 12 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Secretarul de stat Valeriu Mija a avut o întrevedere cu ambasadoarea Estoniei, Siiri Königsberg 12 noiembrie 2026
  • Studiu: Pentru un trai decent, o familie doi copii din Republica Moldova are nevoie de 67 899,8 lei pe lună 12 noiembrie 2026
  • Congresul Consiliului Europei va observa alegerile în UTA Găgăuzia 12 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4896)
    • noiembrie (219)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate