• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
19 februarie 2025 În Actual, Important, Social

Pensii majorate pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani

lei

Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani și beneficiază, actualmente, de pensie minimă vor primi pensii majorate. Un proiect de modificare a Legii privind sistemul public de pensii a fost examinat la ședința Comisiei protecție socială, sănătate și familie.

Documentul prevede majorarea pensiei pentru limita de vârstă de la 2777,86 de lei la 3300 de lei lunar pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani. Proiectul de lege vine să sprijine pensionarii care, deși au avut o activitate îndelungată, primesc pensii mici din cauza salariilor plătite insuficient. Printre aceștia se numără persoanele care au activat în educație, agricultură, asistență socială și alte sectoare esențiale ale economiei.

De menționat că beneficiarii de pensii din această categorie vor putea fi identificați în Sistemul Informațional „Protecția Socială”, gestionat de Casa Națională de Asigurări Sociale. Respectiv, pensiile acestora vor fi majorate din oficiu, fără ca persoanele să depună cerere la casele teritoriale de asigurări sociale. Potrivit datelor furnizate de CNAS, în luna noiembrie 2024 au fost identificate 30 505 persoane cu stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani, care primesc pensia până la 3300 de lei.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate” și urmează a fi propusă plenului Parlamentului spre aprobare.

Articolul precedentA fost constituit un grup de lucru care va contribui la definitivarea textului proiectului de lege cu privire la PACCO!
Articolul următorGrupul de inițiativă a anunțat acțiunile viitoare după interzicerea referendumului privind neutralitatea

Postari relevante:

  • NW0A1059_0
    Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională
  • BPR_0429
    Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.855)
  • Bloguri (373)
  • Breaking (1.362)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (735)
  • Important (9.581)
  • Internațional (147)
  • Justiție (254)
  • Politică (5.588)
  • Social (1.306)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026
  • Sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, discutat la București de membrii Comisiei pentru integrare europeană 9 iunie 2026
  • Andrei Năstase: Nu poți salva statul de drept încălcând statul de drept 9 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2396)
    • iunie (159)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate