Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a luat act de demisia Directorului General al Companiei Publice „Teleradio-Moldova”, Vlad Țurcanu, în contextul scandalului public generat de votul acordat de juriul moldovenesc în cadrul concursului Eurovision, și a spus că „sumarea responsabilității personale este un gest necesar într-o societate democratică. Totuși, PLDM consideră că reducerea întregii crize de la TRM la demisia unui singur om reprezintă o falsă soluție și o încercare de a evita discuția reală despre problemele structurale și politizarea profundă a acestei instituții publice”.
Potrivit formațiunii, sacrificarea unui director nu înseamnă reformarea instituției. Republica Moldova are nevoie nu de schimbarea unor persoane, dar de reconstrucția fundamentală a sistemului de administrare a presei publice.
„În forma sa actuală, Compania Publică „Teleradio-Moldova” funcționează sub control politic direct, exercitat în special prin intermediul Parlamentului și al unui Consiliu de Supraveghere construit pe criterii politice. Acest model a compromis independența editorială a instituției și a transformat presa publică într-o structură vulnerabilă la influențe politice, crize de credibilitate și manipulări.
PAS poartă responsabilitatea politică directă pentru actuala criză de la TRM, deoarece anume această guvernare și-a asumat controlul politic asupra instituției prin numiri politice și prin transformarea mecanismelor de supraveghere într-un instrument de influență și control. Nu poate exista control politic fără asumarea responsabilității pentru consecințele acestuia”, se mai spune în declarație.
PLDM consideră că actualul model instituțional este depășit, abuziv și incompatibil cu standardele europene ale serviciului public de media.
În acest sens, PLDM solicită:
• Scoaterea Companiei Publice „Teleradio-Moldova” de sub control parlamentar direct;
• Redarea statutului autentic de companie publică independentă pentru TRM, aflată în slujba cetățenilor și nu a partidelor politice;
• Garantarea reală a independenței editoriale și eliminarea oricăror mecanisme de ingerință politică în politica editorială a instituției;
• Alegerea conducerii companiei exclusiv prin concurs public, transparent și bazat pe criterii profesionale clare;
• Instituirea unui mecanism modern și eficient de management, adaptat nevoilor unei companii publice moderne și capabil să asigure autonomia editorială, responsabilitatea administrativă și performanța instituțională;
• Reformarea profundă a structurii de conducere a companiei, după modelul european al separării funcțiilor de supraveghere, administrare și conducere editorială.
PLDM propune restructurarea conducerii TRM prin instituirea a trei structuri distincte:
1. Un Consiliu de Observatori, format exclusiv din reprezentanți ai societății civile, cu rol de monitorizare a respectării interesului public și a echilibrului editorial;
2. Un Consiliu Director, responsabil de conducerea editorială și operațională a companiei, coordonat de un Director General ales prin concurs public pentru un mandat fix de 5 ani;
3. Un Consiliu de Administrație, cu atribuții exclusiv financiare și administrative, fără drept de ingerință în politica editorială.
PLDM consideră că actualul Consiliu de Supraveghere concentrează atribuții excesive și incompatibile cu rolul unei structuri de control democratic. Astăzi, această structură aprobă bugete, stabilește priorități editoriale, controlează activitatea executivă și gestionează rapoarte interne, transformându-se într-o administrație paralelă care sufocă autonomia instituției.
„Criza provocată de scandalul Eurovision a demonstrat încă o dată vulnerabilitatea actualului model. În același timp, responsabilitatea nu poate fi plasată exclusiv pe umerii unui singur director. Ea aparține întregului sistem de conducere și control politic construit în jurul TRM în ultimii ani.
PLDM consideră că presa publică trebuie să informeze, nu să servească interese politice.
Cetățenii Republicii Moldova au dreptul la o televiziune publică liberă, credibilă, echidistantă și profesionistă. Demisia unui director nu poate înlocui reforma. Iar fără depolitizarea reală a Companiei Publice „Teleradio-Moldova”, asemenea crize se vor repeta inevitabil” – mai spune partidul.
PLDM solicită inițierea urgentă a unei reforme reale a serviciului public de media, în conformitate cu practicile europene și cu interesul cetățenilor Republicii Moldova.