• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
2 martie 2026 În Actual, Important, Politică

PLDM: La 34 de ani de la izbucnirea războiului de pe Nistru, reintegrarea trebuie să devină un proiect național, susținut de partenerii europeni și regionali

pldm (1)

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) spune că „astăzi 2 martie se împlinesc 34 de ani de la declanșarea războiului de pe Nistru, o agresiune a Rusiei care a marcat profund destinul Republicii Moldova și continuă să afecteze securitatea, stabilitatea și parcursul nostru european. Timp de peste trei decenii, acest conflict a fost un instrument de presiune geopolitică și o vulnerabilitate strategică majoră. Prezența militară rusă pe teritoriul nostru, menținută în afara cadrului juridic acceptat de autoritățile constituționale, contravine neutralității prevăzute de Constituție și alimentează incertitudini într-un context regional grav afectat”.

Potrivit formațiunii, în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, agresiunea asupra Republicii Moldova nu mai poate fi privită ca o simplă dispută internă, ci ca un potențial focar de destabilizare la frontiera estică a Europei și un test pentru capacitatea comunității internaționale de a apăra suveranitatea și integritatea teritorială a statelor aflate sub presiune.

PLDM este ferm convins că „reglementarea conflictului transnistrean nu înseamnă doar restabilirea controlului constituțional, ci reprezintă o condiție esențială pentru consolidarea statului de drept, protecția drepturilor cetățenilor din stânga Nistrului și avansarea ireversibilă spre Uniunea Europeană. Miza este strategică: fie Republica Moldova își reafirmă suveranitatea și își consolidează instituțiile democratice, fie rămâne captivă unor aranjamente fragile, vulnerabile la presiuni și șantaj energetic sau economic”.

PLDM susține o soluție pașnică, etapizată, ancorată ferm în dreptul internațional. Reintegrarea trebuie să rezulte dintr-un proces gradual de integrare funcțională a regiunii transnistrene în spațiul economic, juridic și instituțional al Republicii Moldova: conectare la piața națională și europeană, armonizarea cadrului normativ, garantarea drepturilor și implicarea cetățenilor în beneficiile concrete ale europenizării.

„Considerăm esențială transformarea actualului mecanism de menținere a păcii într-o misiune civilă multinațională de observatori, sub mandat internațional, cu implicarea partenerilor relevanți. Retragerea completă și necondiționată a trupelor și munițiilor străine este o condiție fundamentală pentru reglementare și restabilirea încrederii. Demilitarizarea regiunii și înlocuirea instrumentelor de forță cu mecanisme civile de monitorizare vor reduce riscurile de escaladare și vor crea premisele unei soluții durabile.

PLDM pledează pentru consolidarea măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului, asigurarea libertății de circulație, protejarea instituțiilor de învățământ și a drepturilor lingvistice, precum și pentru un regim transparent și echitabil în domeniul energetic și fiscal. Republica Moldova nu poate accepta perpetuarea schemelor netransparente care afectează stabilitatea financiară și transformă dependența energetică într-un instrument de presiune politică.

La 34 de ani de la izbucnirea războiului, responsabilitatea noastră este să acționăm cu luciditate și determinare. Reintegrarea trebuie să devină un proiect național, susținut de partenerii europeni și regionali, întemeiat pe dreptul internațional și voința cetățenilor. Obiectivul PLDM rămâne ferm: o Republică Moldova reintegrată, sigură și ireversibil ancorată în valorile europene, capabilă să ofere pace, stabilitate și prosperitate tuturor cetățenilor, de pe ambele maluri ale Nistrului.

PLDM aduce un omagiu eroilor care au luptat pentru integritatea și independența Republicii Moldova. Sacrificiul militarilor, polițiștilor și voluntarilor rămâne temelia morală a eforturilor noastre. Datoria noastră este să le onorăm memoria prin acțiuni ferme pentru consolidarea suveranității, democrației și unității naționale”- se mai spune în declarație.

Articolul precedentMAE informează despre situația din Orientul Mijlociu
Articolul următorCertificatul de concediu medical va fi eliberat doar digital

Postari relevante:

  • 1500x0__1_
    Schimbări în conducerile mai multor Comisii parlamentare
  • marcel spatari
    PAS îl propune pe Marcel Spătari la conducerea Comisiei economie, buget și finanțe

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.294)
  • Bloguri (401)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (479)
  • Geopolitică (821)
  • Important (11.036)
  • Internațional (147)
  • Justiție (299)
  • Politică (6.741)
  • Social (1.662)
  • Uncategorized @ro (31)

Articole recente

  • Schimbări în conducerile mai multor Comisii parlamentare 9 septembrie 2026
  • PAS îl propune pe Marcel Spătari la conducerea Comisiei economie, buget și finanțe 9 septembrie 2026
  • Comisara Europeană pentru Egalitate, Pregătire și Gestionarea Situațiilor de Criză vine la Chișinău 9 septembrie 2026
  • Ion Ceban: Deputatul PAS Lazarencu recunoaște că noua politică fiscală va „afecta” și „va pune presiune” pe bugetele locale 9 septembrie 2026
  • Ala Ursu-Antoci: PSRM cere neutralitate politică, salarii mai mari pentru profesori și manuale gratuite 9 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Schimbări în conducerile mai multor Comisii parlamentare 9 septembrie 2026
  • PAS îl propune pe Marcel Spătari la conducerea Comisiei economie, buget și finanțe 9 septembrie 2026
  • Comisara Europeană pentru Egalitate, Pregătire și Gestionarea Situațiilor de Criză vine la Chișinău 9 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3852)
    • septembrie (151)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate