• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
3 iulie 2025 În Actual, Important, Justiție

Procesul de accedere în profesia de expert judiciar devine mai facil

54629314932_efd2a93942_k-1

Un proiect de lege care prevede facilitarea procesului de accedere în profesia de expert judiciar a fost votat în a doua lectură de Parlament.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Justiției și are drept scop creșterea numărului de experți judiciari și, implicit, reducerea termenelor de efectuare a expertizelor judiciare. Modificările legislative sunt necesare în contextul în care, în ultimii ani, sistemul judiciar din Republica Moldova se confruntă cu întârzieri în soluționarea cauzelor penale generate inclusiv de durata îndelungată a efectuării expertizelor judiciare și de numărul redus de experți calificați.

Respectiv, autorii au propus descentralizarea modului de formare a comisiilor de calificare a experților judiciari. Astfel, în fiecare instituție publică de expertiză judiciară vor fi create comisii de calificare a experților judiciari. Potrivit autorilor, acest lucru va reduce din formalitățile nejustificate și procedurile birocratice. În rezultat, fiecare candidat va putea selecta una dintre instituțiile publice de expertiză judiciară și va fi admis după depunerea actelor necesare și achitarea unei taxe obligatorii de 1 000 de lei.

Prevederile propuse vizează și componența Comisiei de calificare din fiecare instituție publică de expertiză judiciară, care va include și un reprezentant al Ministerului Justiției. Tot Ministerul Justiției va aproba și lista domeniilor de formare profesională, pentru a asigura transparența procesului de accedere în profesia de expert judiciar.

Suplimentar, proiectul de modificare a Legii cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar conține prevederi care se referă la optimizarea termenilor de efectuare a expertizei judiciare, cerințele privind valabilitatea rapoartelor de expertiză, procesul de întocmire și arhivare a rapoartelor etc.

Modificările legislative vor intra în vigoare la o lună de la publicarea în Monitorul Oficial.

Articolul precedentRestricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse începând cu 4 iulie 2025
Articolul următorAdministratorul ZEL „Bălți”: TechZone va avea un rol crucial în formarea forței de muncă pentru companiile autohtone, dar și pentru atragerea de noi investitori

Postari relevante:

  • cec2
    CEC a demarat procedura de control complex al finanțării unui bloc electoral și al unui partid politic
  • 576910039_819261240721964_3750602254239839958_n
    Dumitru Lazăr - numit în funcția de Șef al Inspectoratului General pentru Migrație

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.681)
  • Bloguri (323)
  • Breaking (1.325)
  • Economie (408)
  • Geopolitică (358)
  • Important (6.389)
  • Internațional (147)
  • Justiție (148)
  • Politică (3.170)
  • Social (604)
  • Uncategorized @ro (11)

Articole recente

  • CEC a demarat procedura de control complex al finanțării unui bloc electoral și al unui partid politic 5 noiembrie 2025
  • Dumitru Lazăr – numit în funcția de Șef al Inspectoratului General pentru Migrație 5 noiembrie 2025
  • Progrese semnificative ale țării noastre în procesul de integrare europeană, la capitolele „Libera circulație a lucrătorilor” și „Protecția socială și ocuparea forței de muncă” 5 noiembrie 2025
  • Parlamentul va avea 8 deputați noi 5 noiembrie 2025
  • Actele de stare civilă devin digitale 5 noiembrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • CEC a demarat procedura de control complex al finanțării unui bloc electoral și al unui partid politic 5 noiembrie 2025
  • Dumitru Lazăr – numit în funcția de Șef al Inspectoratului General pentru Migrație 5 noiembrie 2025
  • Progrese semnificative ale țării noastre în procesul de integrare europeană, la capitolele „Libera circulație a lucrătorilor” și „Protecția socială și ocuparea forței de muncă” 5 noiembrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3295)
    • noiembrie (60)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate