Membrii Cabinetului de miniștri au aprobat astăzi ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea tehnico-militară.
Acordul presupune schimb de experiență și expertiză, bune practici, informații tehnico-științifice, precum și transfer de cunoștințe și tehnologii în mai multe domenii de interes comun, inclusiv modernizarea și exploatarea în siguranță a tehnicii militare, logistică, comunicații, instruirea specialiștilor, protecția infrastructurii critice, dezvoltarea capabilităților de apărare cibernetică și supraveghere a spațiului aerian.
„Într-un context regional tot mai complex, responsabilitatea noastră este să folosim instrumentele legale și parteneriatele internaționale pentru a consolida reziliența țării în fața provocărilor de securitate și, cel mai important, a proteja siguranța cetățenilor. Experiența Ucrainei este deosebit de relevantă pentru noi, deoarece ne permite să învățăm din lecții concrete, verificate în condiții reale și, respectiv, să beneficiem de soluții testate, pentru a ne consolida treptat capacitățile de apărare, inclusiv în domeniul supravegherii și protecției spațiului aerian”, a declarat ministrul Nosatîi.
Oficialul a adăugat nu reprezintă o premieră și nici nu este primul instrument de cooperare militară dintre Republica Moldova și Ucraina. „Ministerul Apărării are încheiate peste 120 de tratate de cooperare militară cu state partenere, care vizează domenii precum cooperarea tehnico-materială, instruirea, logistica, medicina militară și securitatea cibernetică. Componenta tehnico-militară este prevăzută în acordurile-cadru, iar în unele cazuri este detaliată prin acorduri suplimentare. Cu Ucraina avem un cadru de colaborare stabilit prin acordul de bază aprobat în 1993, care a fost detaliat, ulterior, prin acorduri bilaterale suplimentare în domenii precum apărare antiaeriană, aviație, medicină militară, transport militar și asigurare logistică a trupelor. Prin urmare, Acordul ratificat astăzi completează cadrul juridic existent de colaborare dintre țările noastre”, a specificat Anatolie Nosatîi.
De notat că Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea tehnico-militară a fost semnat la 26 octombrie curent, în cadrul vizitei la Kiev a delegației conduse de prim-ministrul Vasile Tofan, din care a făcut parte și ministrul apărării Anatolie Nosatîi.
Prevederile Acordului exclud acordarea de asistență militară directă unui stat aflat în conflict armat și nu contravine statutului de neutralitate al Republicii Moldova.
ro