• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
18 ianuarie 2021 În Economie, Important

Replici neaşteptate primite de un deputat la o postare pe facebook la tema preţurilor şi tarifelor

opinie3

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba a făcut pe facebook o postare destul de acidă în adresa ANRE. Replicile ce au urmat însă cu siguranţă nu au fost cele aşteptate de alesul poporului.       

„Eu nu am datele la mână, dar pot să pun pariu că nu avem scumpiri la tarife și carburanți înainte de alegeri. Înainte de alegeri noi putem avea chiar ieftiniri. Iar după alegeri încep scumpirile. Ca și azi (creşterea de sâmbătă a preţurilor la carburanţi – n.r.). Și din nou bătaie de joc de oameni. Și din nou „conform legislației”.  Ca să nu speculăm, am solicitat informație punctuală referitor la deciziile ANRE în acest sens din ultimii 10 ani. Când ANRE a aprobat scumpiri și când au fost ieftiniri. După asta o să suprapunem cu alegerile. Și o să vedem ce iese. Deși anticipez cam ce o să iasă, eu chiar sunt curios. Iar dacă o să iasă că scumpirile/ieftinirile merg prin coincidență la fel de ciclic ca și alegerile, atunci o să avem tot dreptul să constatăm o clară influență politică în ANRE. Noi toți plătim impozite pentru ca să existe un arbitru INDEPENDENT care să se asigure că noi plătim prețuri optime pentru resursele energetice. Cifrele vor vorbi de la sine cât de independentă este această instituție și cât de tare își merită existența. Cifrele sunt o chestie foarte încăpăţânată. E cam greu uneori să le contrazici. Iar dacă în baza cifrelor vom avea motive să credem că într-o anumită perioadă de timp ANRE a luat decizii în funcție de agenda politică a țării… asta ar fi scandalos și da, criminal”, a scris Alaiba.

La scurt timp, însă a venit replica cunoscutului expert Tudor Șoitu, care a dat peste cap cele scrise de deputat.

„D-le deputat, informația punctuală, ………, care o solicitați de la ANRE, este publică, și fiecare decizie de modificare a tarifelor, este publicată în MONITORUL OFICIAL AL REPUBLICII MOLDOVA, poftim ridicați m/o și foc la ghete. Doar că, stimate domn, în argumentarea deciziei de solicitare, vorbești despre una, și încă cu pariu (scumpe, ieftine și tot așa………., și nimic nu spui despre tarife, aprobate în baza unor costuri corecte), iar conform tabelului, solicitați o statistică pe ultimii 10 ani, adică solicitați o harababură de cifre, la care un analist economic, pe bune, nu oferă nici o atenție. …..Problema tarifelor nu este atît de simplistă cum încercați s-o abordați, și este total incorectă, nu voi intra în detalii. Mai mult, un parlamentar este obligat să abordeze problema cap-coada, și să vină în fața alegătorilor cu soluții bine argumentate, nu pentru a produce ZÎZANIE. Acuma, ce ține de preț/tarif, la motorină, benzină, trebuie să vă comunic, că ANRE la aceste produse/servicii, nu a aprobat niciodată, costul acestora. Doar că până prin 2015, Agenția într-o formă foarte primitivă urmărea, ca cota rentabilității la fiecare operator să nu depășească 10 la sută, dar asta, stimate domn. deputat, ca noțiune nu este (preț/tarif), cum vă expuneți dumneavoastră! SCUZAȚI DACĂ VAM DERANJAT,…….DAR EU DORESC CA ACEASTĂ MARE PROBLEMĂ, să fie soluționată corect, și nu-mi doresc ca un deputat pe care și eu l-am votat, să genereze astfel de greșeli, care pot costa foarte scump”, a scris Tudor Şoitu.

Cu o replică a venit şi cunoscutul jurnalist specializat pe subiecte economice Ion Preașca, care a scris că „ANRE nu aprobă și revizuiește tarife la produse petroliere”.

„Dumitru Alaiba, rezultă că dacă tarifele publicate în Monitorul Oficial pe pagina ANRE nu sunt oficiale? În plus ANRE nu aprobă și revizuiește tarife la produse petroliere. Piața e liberă și parcă Moldova e o țară care are în plan o liberalizare cât mai mare a economie”, a adăugat Ion Preaşcă.

Articolul precedentDe ce Maia Sandu nu numește Guvernul?
Articolul următorVaccinarea contra COVID-19: întrebări și răspunsuri

Postari relevante:

  • NW0A1059_0
    Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională
  • BPR_0429
    Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.855)
  • Bloguri (373)
  • Breaking (1.362)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (735)
  • Important (9.581)
  • Internațional (147)
  • Justiție (254)
  • Politică (5.588)
  • Social (1.306)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026
  • Sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, discutat la București de membrii Comisiei pentru integrare europeană 9 iunie 2026
  • Andrei Năstase: Nu poți salva statul de drept încălcând statul de drept 9 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2396)
    • iunie (159)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate