• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
17 aprilie 2026 În Actual, Geopolitică, Important, Politică

Republica Moldova își reafirmă angajamentul pentru integrarea pe piața energetică europeană, la ședința Comunității Energetice

ITRE - Energy Community Parliamentary Plenum

Delegația Parlamentului Republicii Moldova, formată din deputatele Veronica Briceag și Olga Ursu, a participat la ședința plenară parlamentară a Comunității Energetice, desfășurată pe 16 aprilie, la Bruxelles. Discuțiile din cadrul reuniunii au avut loc în cadrul a două paneluri: unul dedicat integrării accelerate a Comunității Energetice în piețele de energie electrică și gaze ale Uniunii Europene, prin alinierea la legislația europeană, consolidarea interconexiunilor și asigurarea unei tranziții energetice durabile, și altul privind eliminarea treptată a aprovizionării cu gaze și petrol din Rusia.

În cadrul ambelor paneluri, deputata Veronica Briceag a avut intervenții referitoare la progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de integrare în piața energetică europeană. Au fost evidențiate reducerea dependenței de combustibili fosili, creșterea ponderii energiei din surse regenerabile, lansarea piețelor organizate de energie electrică, avansarea liberalizării pieței gazelor naturale, precum și finalizarea celui de-al Treilea Pachet Energetic. Totodată, au fost menționate alinierea la legislația Uniunii Europene și investițiile strategice în infrastructura energetică și interconectări, menite să consolideze securitatea energetică, să sporească competitivitatea și să faciliteze integrarea deplină în sistemul energetic european. „Republica Moldova rămâne ferm angajată în procesul de integrare în piața energetică europeană și mizează pe sprijinul partenerilor europeni pentru accelerarea acestui proces, inclusiv prin facilitarea proceselor de cuplare a piețelor, extinderea capacităților de interconectare și consolidarea instituțională”, a subliniat deputata Veronica Briceag.

Cel de-al doilea panel de discuții a vizat eliminarea treptată a importurilor de gaze și petrol din Rusia, în conformitate cu foaia de parcurs REPowerEU, impactul asupra securității energetice, accesibilității și stabilității pieței regionale, precum și necesitatea diversificării surselor de aprovizionare.

În acest context, deputata Veronica Briceag a subliniat că, în pofida provocărilor generate de războiul din Ucraina, Republica Moldova a reușit să reducă semnificativ dependența de resursele energetice rusești, să își diversifice aprovizionarea prin piețele europene și să consolideze interconexiunile regionale. „Eliminarea treptată a dependenței de gazele naturale și produsele petroliere din Federația Rusă reprezintă una dintre cele mai importante transformări strategice ale sectorului energetic european din ultimele decenii. Pentru Republica Moldova, acest proces nu a fost unul opțional – ci o necesitate urgentă, determinată de realitățile geopolitice și de vulnerabilitățile istorice ale sistemului nostru energetic”, a declarat deputata Veronica Briceag.

Comunitatea Energetică a fost creată prin tratatul semnat la Atena în 2005 și intrat în vigoare în 2006, având drept obiectiv extinderea regulilor pieței interne energetice a Uniunii Europene în Europa de Sud-Est și regiunea Mării Negre, precum și dincolo de acestea, în baza unui cadru legal obligatoriu. Comunitatea Energetică are zece membri: Uniunea Europeană și nouă părți contractante – Albania, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Kosovo, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia și Ucraina. Armenia, Norvegia și Turcia participă în calitate de observatori.

17.04.2026 Participarea  deputatelor Veronica Briceag și Olga Ursu la sesiunea plenară a Comunității Energetice, desfășurată la Bruxelles
Articolul precedentReprezentanți ai Primăriei Chișinău, schimb de experiență în trei orașe europene privind dezvoltarea urbană durabilă
Articolul următorNumărul de alegători în localitățile, unde pe 17 mai 2026 vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale, este de 69 959, conform situației din 17 aprilie 2026

Postari relevante:

  • 672671506_25791703853837110_5925889652725897958_n
    Numărul de alegători în localitățile, unde pe 17 mai 2026 vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale, este de 69 959, conform situației din 17 aprilie 2026
  • 673879576_1384615083703534_6699107221647015945_n
    Reprezentanți ai Primăriei Chișinău, schimb de experiență în trei orașe europene privind dezvoltarea urbană durabilă

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.009)
  • Bloguri (356)
  • Breaking (1.357)
  • Economie (453)
  • Geopolitică (627)
  • Important (8.731)
  • Internațional (147)
  • Justiție (215)
  • Politică (4.946)
  • Social (1.116)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Numărul de alegători în localitățile, unde pe 17 mai 2026 vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale, este de 69 959, conform situației din 17 aprilie 2026 17 aprilie 2026
  • Republica Moldova își reafirmă angajamentul pentru integrarea pe piața energetică europeană, la ședința Comunității Energetice 17 aprilie 2026
  • Reprezentanți ai Primăriei Chișinău, schimb de experiență în trei orașe europene privind dezvoltarea urbană durabilă 17 aprilie 2026
  • „Coridorul rușinii” în fața Guvernului. MAN: costurile cresc în toate domeniile, iar statul nu intervine 17 aprilie 2026
  • Candidatul PSRM, Stanislav Balan – lansat oficial în cursa electorală la Orhei 17 aprilie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Numărul de alegători în localitățile, unde pe 17 mai 2026 vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale, este de 69 959, conform situației din 17 aprilie 2026 17 aprilie 2026
  • Republica Moldova își reafirmă angajamentul pentru integrarea pe piața energetică europeană, la ședința Comunității Energetice 17 aprilie 2026
  • Reprezentanți ai Primăriei Chișinău, schimb de experiență în trei orașe europene privind dezvoltarea urbană durabilă 17 aprilie 2026

Arhiva

  • 2026 (1544)
    • aprilie (226)
    • martie (543)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate