• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
18 august 2026 În Actual, Important, Politică

Republica Moldova și ONU vor continua cooperarea pentru dezvoltare durabilă și susținerea reformelor

IMG_9726

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Yeşim Oruç, coordonatoarea rezidentă a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în Republica Moldova. Discuțiile au vizat principalele direcții de cooperare dintre țara noastră și ONU, precum și prioritățile stabilite pentru perioada următoare.

Prim-ministrul a mulțumit agențiilor ONU pentru sprijinul oferit Republicii Moldova și contribuția acestora la dezvoltarea țării, susținerea reformelor și avansarea pe calea integrării europene.

În cadrul discuțiilor, părțile au evidențiat importanța continuării cooperării pentru dezvoltare durabilă, sporirea rezilienței țării, consolidarea instituțiilor și îmbunătățirea calității serviciilor publice.

Oficialii au discutat și despre ariile în care cooperarea dintre Guvern și agențiile ONU poate fi aprofundată, inclusiv sprijinirea categoriilor vulnerabile, susținerea refugiaților și alte direcții în care expertiza și programele Organizației pot fi valorificate.

Un subiect important al întrevederii a fost elaborarea viitorului Cadru de Cooperare Republica Moldova – ONU pentru perioada 2028–2032. Părțile au discutat despre necesitatea ca viitorul document să reflecte prioritățile de dezvoltare ale țării și obiectivele Republicii Moldova pentru următorii ani.

În prezent, cooperarea dintre Republica Moldova și ONU se desfășoară în baza Cadrului de Cooperare pentru Dezvoltare Durabilă 2023–2027.

Articolul precedentPrecizările CEC privind publicitatea electorală pentru alegerile din 1 noiembrie
Articolul următorPercheziții la o companie de construcții din Chișinău, suspectată de evaziune fiscală de 3 milioane de lei

Postari relevante:

  • IMG_6800
    70 de liceeni au preluat rolul deputaților și au dezbătut soluții pentru școlile din mediul rural
  • 839793904_1517209643546148_228431928776481662_n
    Prioritățile cooperării moldo-germane pentru dezvoltare, discutate la Guvern

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.698)
  • Bloguri (406)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (483)
  • Geopolitică (853)
  • Important (11.445)
  • Internațional (147)
  • Justiție (305)
  • Politică (7.100)
  • Social (1.749)
  • Uncategorized @ro (33)

Articole recente

  • 70 de liceeni au preluat rolul deputaților și au dezbătut soluții pentru școlile din mediul rural 5 octombrie 2026
  • Prioritățile cooperării moldo-germane pentru dezvoltare, discutate la Guvern 5 octombrie 2026
  • Energocom explică cum sunt planificate achizițiile de gaze naturale pentru sezonul rece 5 octombrie 2026
  • MDED și Comisia Europeană discută prioritățile pentru dezvoltarea economiei 5 octombrie 2026
  • Cristina Gherasimov: Știm foarte clar ce avem de făcut mai departe și continuăm să lucrăm intens cu echipele implicate în procesul de negociere 5 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • 70 de liceeni au preluat rolul deputaților și au dezbătut soluții pentru școlile din mediul rural 5 octombrie 2026
  • Prioritățile cooperării moldo-germane pentru dezvoltare, discutate la Guvern 5 octombrie 2026
  • Energocom explică cum sunt planificate achizițiile de gaze naturale pentru sezonul rece 5 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4261)
    • octombrie (75)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate