• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
31 iulie 2025 În Actual, Important, Politică

Sesiunea de primăvară 2025 a Parlamentului, la final. Deputații au adoptat 260 de acte

parlament

Astăzi se încheie sesiunea de primăvară 2025 a Parlamentului. De la începutul anului curent, Parlamentul s-a convocat în 24 de ședințe plenare. 23 dintre ele au fost organizate în cadrul sesiunii de primăvară 2025, iar o ședință plenară s-a desfășurat în sesiune extraordinară. Ședințele plenare au avut o durată totală de aproape 160 de ore.

În cadrul ședințelor plenare deputații au adoptat 260 de acte normative. Este vorba de 226 de legi și 34 de hotărâri. De menționat că, din numărul total de legi adoptate, 57 au fost legi-cadru, iar 58 au fost legi de ratificare a unor acorduri. Totodată, 30 de acte au avut drept scop armonizarea legislației Republicii Moldova cu legislația Uniunii Europene.

În sesiunea de primăvară, au fost adoptate două declarații ale Parlamentului, care se referă la procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și la susținerea independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. În aceeași perioadă, deputații au susținut 33 de declarații politice în cadrul ședințelor plenare.

De asemenea, în perioada sesiunii ordinare de primăvară, comisiile permanente s-au convocat în 274 de ședințe, iar zece ședințe au fost desfășurate în cadrul sesiunii extraordinare. Deputații au aprobat 428 de rapoarte, 179 de corapoarte și 525 de avize. Totodată, Biroul permanent al Parlamentului s-a convocat în 22 de ședințe, adoptând 7 hotărâri.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, legislativul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie. Atunci când nu este în sesiune ordinară, Parlamentul se poate convoca în sesiune extraordinară sau specială, la cererea Președintelui Republicii Moldova, a Președintelui Parlamentului sau a 1/3 din numărul deputaților.

Parlamentul de legislatura a XI-a și-a încheiat mandatul la data de 11 iulie 2025, însă, până la data întrunirii legale a noului Parlament, instituția legislativă poate exercita pe deplin funcțiile de reprezentare, de control și de organizare internă. Funcția de legiferare este exercitată în volum restrâns, fiind limitată la adoptarea de legi ordinare, hotărâri și moțiuni simple.

Potrivit unei hotărâri adoptate de Parlament, sesiunea de primăvară 2025 se încheie la data de 31 iulie 2025.

Articolul precedentIgor Grosu, a discutat, la Geneva, cu omologi din mai multe state despre relațiile bilaterale și cooperarea interparlamentară
Articolul următorLiderul MAN, întrevedere cu Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Hubert Knirsch

Postari relevante:

  • IMG_7801
    „Legion Service”, la 24 de ani: Am devenit un partener de încredere pentru toţi acei ce pun preţ pe securitate 
  • 626357438_1424924411995757_5546292155959765981_n
    Duminică, 17 mai 2026, în zece localități din țară vor avea loc alegeri locale noi, iar în două localități referendumuri locale de revocare a primarilor

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.470)
  • Bloguri (364)
  • Breaking (1.359)
  • Economie (458)
  • Geopolitică (687)
  • Important (9.193)
  • Internațional (147)
  • Justiție (238)
  • Politică (5.303)
  • Social (1.215)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • „Legion Service”, la 24 de ani: Am devenit un partener de încredere pentru toţi acei ce pun preţ pe securitate  15 mai 2026
  • Duminică, 17 mai 2026, în zece localități din țară vor avea loc alegeri locale noi, iar în două localități referendumuri locale de revocare a primarilor 15 mai 2026
  • Valeriu Chiveri – întrevedere cu secretarul de stat parlamentar al Ministerului Afacerilor Externe al Letoniei, Artjoms Uršuļskis 15 mai 2026
  • Sindicatele, patronatele și CALM implicate în consultările privind reforma salarizării în sectorul bugetar 15 mai 2026
  • Dmitri Torner: Autorităţile trebuie să elimine o serie de neclarităţi, altfel reforma administrației publice locale va fi compromisă 15 mai 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • „Legion Service”, la 24 de ani: Am devenit un partener de încredere pentru toţi acei ce pun preţ pe securitate  15 mai 2026
  • Duminică, 17 mai 2026, în zece localități din țară vor avea loc alegeri locale noi, iar în două localități referendumuri locale de revocare a primarilor 15 mai 2026
  • Valeriu Chiveri – întrevedere cu secretarul de stat parlamentar al Ministerului Afacerilor Externe al Letoniei, Artjoms Uršuļskis 15 mai 2026

Arhiva

  • 2026 (2007)
    • mai (253)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate