Corupția rămâne principala problemă structurală în percepția cetățenilor, fiind menționată spontan de 57% dintre respondenți, urmată de „cumătrism”/lipsa meritocrației și neprofesionalismul specialiștilor (câte 15%). Acestea sunt rezultatele unui sondaj privind integritatea în sectorul justiției – prezentat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în cooperare cu Magenta Consulting.
Totodată, cel puțin o treime dintre respondenți consideră că există multă corupție în instituțiile de justiție, în special în poliție (40%), sistemul judecătoresc și procuratură (37%) și în rândul avocaților (34%), deși aceste percepții sunt mai scăzute decât în 2023 pentru instanțe și procuratură.
Sondajul a fost realizat, în perioada 21 noiembrie – 11 decembrie 2025, cu un eșantion probabilistic proporțional național de 1125 de respondenți din populația generală, femei și bărbați cu vârsta 18+.
ro