Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Principal, anunță că a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a unui fost executor judecătoresc, acuzat de vătămarea gravă a sănătății, faptă care a provocat decesul victimei.
Potrivit rechizitoriului, la data de 16 noiembrie 2023, în jurul orei 23:00, învinuitul, aflându-se în fața unui bloc locativ din sectorul Centru al municipiului Chișinău, pe fondul unor relații ostile, i-ar fi aplicat unui bărbat patru lovituri cu pumnul în regiunea feței. În urma agresiunii, victima a căzut pe carosabil, lovindu-se violent la cap.
Ca urmare a leziunilor suferite, victima a fost transportată și internată la Institutul de Medicină Urgentă, unde a decedat la data de 27 noiembrie 2023.
Potrivit concluziilor medico-legale, leziunile corporale grave cauzate de făptaș și s-au aflat în raport direct de cauzalitate cu decesul victimei.
Învinuitul nu își recunoaște vinovăția.
Acesta riscă până la 15 ani de închisoare.
ro