ro 
A uita lecțiile din acea zi fierbinte de aprilie la Chișinău este cel puțin neînțelept. Măcar pentru că istoria politicii moldovenești se pare că nu le oferă deocamdată nicio lecție nimănui.
La fiecare aniversare a evenimentelor din 7 aprilie 2009, societatea moldovenească, mass-media, politicienii, conform tradiției, își amintesc ce s-a întâmplat în acea zi de primăvară.
Cu toate acestea, în zilele noastre o fac mai degrabă din obișnuință, „automat” – deoarece acțiunile brutale de acum doisprezece ani au pierdut practic orice legătură cu realitatea moldovenească de astăzi.
„Revoluția Twitter”, „lovitura de stat” sau pur și simplu „pogromul” – ceea ce s-a întâmplat în aprilie 2009 în capitala Moldovei a avut o mulțime de interpretări. Au fost multe polemici aprinse pentru a afla adevărul.
Mai mult, unii „interpretator” s-au împăcat cu cele mai exotice versiuni, implicate în teoriile conspirației.
Și, deși nimeni nu cunoaște tot adevărul despre acele evenimente, probabil au fost trase principalele concluzii.
Evenimentele din 7 aprilie au devenit, fără îndoială, o expresie practică, extremă, a luptei politice din acea vreme – dintre Partidul Comuniștilor de la guvernare și forțele care au încercat să priveze PCRM de acea putere aproape nelimitată.
În același timp, Vladimir Voronin însuși și formațiunea politică în fruntea căreia s-a aflat pe parcursul celor opt cât PCRM s-a aflat ani la conducerea țării au reușit să facă un număr atât de mare de greșeli încât au provocat iritare într-o parte destul de semnificativă a societății moldovenești.
„Căderea Partidului Comuniștilor și plecarea lui de la putere au fost determinate de faptul că, în acel moment, își epuizase deja posibilitățile. Dar au fost ajutați să părăsească scena politică”, a declarat analistul politic Anatol Țăranu într-un interviu acordat Sputnik Moldova.
Notoriul „factor extern”, desigur, a fost prezent (în Moldova este întotdeauna prezent) la evenimentele din 7 aprilie, dar nu a fost decisiv. Majoritatea analiștilor sunt de acord cu acest lucru.
„Revoltele organizate de tineri în centrul Chișinăului au fost o demonstrație spontană, pe care Voronin, în cele din urmă, ar fi reușit să le suprime fără prea multe dificultăți. Nu exista un singur centru de coordonare, nici o singură forță politică capabilă să efectueze o lovitură de stat cu acțiuni de stradă intenționate. Dar acest element a fost folosit cu îndemânare de către figuri care, în mod ironic, s-au „maturizat” în cadrul sistemului de stat construit de comuniști. Aceasta este, desigur, în primul rând despre Vlad Plahotniuc”, a conchis Țăranu.
Astăzi, în 2021, se poate observa cu o claritate cristalină că în spatele lozincilor din aprilie 2009 despre „valorile democrației”, „integrarea europeană” era dorința pasională a lui Plahotniuc, Filat, Ghimpu să-și rupă câte o bucată de putere. Ei bine, au obținut. Dar societatea moldovenească fost cea care a trebuit să plătească plăcerile gastronomice ale acestor amatori de dulciuri.
Se pare că cea mai mare dezamăgire a fost trăită în primul rând de romanticii dezinteresați care se așteptau la un fel de miracol social și politic începând cu 7 aprilie.
„S-a presupus că, ca urmare a „revoluției”, vor veni la putere forțe mult mai progresiste decât Partidul Comuniștilor. Din păcate, rezultatul acestui „progres” a fost monopolizarea spațiului economic de către persoane concrete, practica regulată a represaliilor împotriva celor care gândesc altfel. În fața ochilor noștri, „povestea de succes” a dus la „furtul secolului. Și democrația însăși a degradat chiar și în comparație cu vremurile lui „Voronin”.
Voronin, după cum ne amintim, a fost înlocuit de Filat, Filat – de Plahotniuc. Iar dictatura, pentru îmnlăturarea căreia au fost distruse la 7 aprilie la Chișinău principalele clădiri de stat, nu s-a diminuat „, susține analistul politic Serghei Manastîrlî.
În cele din urmă, pentru societate, criteriul principal și fiabil pentru orice eveniment este răspunsul la o întrebare extrem de simplă: a crescut în consecință bunăstarea societății? În cazul din 7 aprilie, răspunsul la această întrebare este negativ fără îndoială.
Clădirile distruse și jefuite ale administrațiilor prezidențiale și parlamentare, o mulțime furioasă și neputința autorităților – aceasta este ceea ce pentru mulți a devenit un simbol al „democrației” moldovenești.
„Problema, în general, nu constă în evenimentele din 7 aprilie și nici măcar în faptul care dintre forțele politice la un moment dat este la putere în Moldova. Problema este sistemul de clanuri adânc înrădăcinat în țară. Anume acest lucru determină „atașamentul” republicii față de diferite procese de corupție, care în majoritatea noastră covârșitoare a cazurilor se bazează pe legături de rudenie”, a spus Manastîrlî.
Dar poate mai există o lecție pozitivă pe care moldovenii au putut să o învețe din 7 aprilie? „Da”, spune analistul politic Corneliu Ciurea.
„Nu putem să negăm că, ceea s-a întâmplat la Chișinău în aprilie 2009 a îngrozit societatea moldovenească, ea dându-și seama că nu are nevoie deloc de astfel de evenimente. A conștientizat asta spre deosebire de Ucraina, care continuă să-și glorifice „maidanele” ca exemplu al mișcării de eliberare. În Moldova, 7 aprilie, din fericire, are o conotație diferită”, crede Ciurea.
Întrucât principalii actori politici actuali din Moldova în mintea alegătorului nu sunt în niciun fel legați de evenimentele de acum doisprezece ani, 7 aprilie a devenit deja exclusiv obiectul științei politice sau, dacă doriți, al mitologiei politice.
Și totuși este periculos să ștergi acea zi fierbinte de aprilie din memorie pentru totdeauna. Pentru că istoria politică a Moldovei ne învață mereu că nimeni nimic din ea nu învață.
