• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
6 octombrie 2025 În Actual, Important, Politică

„Un nou început” anunțat de Andrei Năstase: Au trecut 10 ani, dar lupta pentru adevăr și dreptate nu s-a încheiat

nastase

Andrei Năstase, fost candidat independent la alegerile parlamentare din 28 septembrie curent, anunță „un nou început” împreună cu „Oamenii Demnității și Adevărului, ai Credinței și Curajului”, cu care a pornit și în 2015 în lupta pentru un viitor prosper pentru generațiile următoare.

Politicianul, într-o postare pe Facebook, a amintit că 4 octombrie 2015 a fost „Ziua Demnității și Adevărului! Nu sunt puțini cei care ar dori să se uite despre acest important eveniment, la care nu au participat. De frică, fiind la Viena, din lașitate, la vreun Miami… Oamenii, însă, erau în stradă, la una dintre cele mai puternice manifestații civice din istoria Republicii Moldova. În Piața Marii Adunări Naționale, în fața Parlamentului și apoi la GBC – bârlogul oligarhului –, zeci de mii de oameni am luptat împreună pentru adevăr, dreptate și libertate. Atunci am arătat că niciun sistem corupt nu poate frânge voința unui popor hotărât să-și ia destinul în mâini”.

„De atunci și până astăzi am rămas același: cu aceleași valori, aceleași convingeri și aceeași dorință de a sluji poporul. Am doar mai multă experiență – născută din lupte, din încercări, din greșeli, dar și din biruințe –, și mai ales din credința și încrederea pe care mi le-ați oferit de fiecare dată.

Au trecut 10 ani, dar lupta pentru adevăr și dreptate nu s-a încheiat. Republica Moldova se confruntă și astăzi cu aceleași provocări – corupția, abuzul de putere, exodul masiv al oamenilor. Vedem cum promisiunile rămân adesea doar pe hârtie, iar puterea își construiește propriile privilegii, în timp ce poporul se zbate între sărăcie și dezamăgire.

Un nou început îl vom pune curând, împreună. Oameni ai Demnității și Adevărului, ai Credinței și Curajului – Moldova are nevoie de noi și de puterea noastră. Așa cum am făcut-o în 2015, vom arăta din nou că această țară are fii și fiice demni, curajoși și liberi, gata să construiască un viitor de care generațiile ce vin să fie mândre”, a menționat el.

Andrei Năstase a remarcat că este „important e că spiritul Demnității și Adevărului nu a murit: El trăiește în fiecare dintre noi, în fiecare voce care cere dreptate, în fiecare om care refuză să accepte minciuna. Din lupte, din încercări, din greșeli și din biruințe am învățat să fim mai puternici, mai uniți și mai hotărâți”.

„Demnitatea, Adevărul și Speranța sună deșteptarea și ne cheamă iarăși pe culmile victoriei” – a subliniat ex-ministrul de Interne.

Articolul precedent56 de eurodeputați solicită președintelui Consiliului European deschiderea imediată a negocierilor de aderare cu Republica Moldova
Articolul următorDorin Junghietu va participa la evenimentul ENERGY CYBERSECURITY

Postari relevante:

  • chisinau
    Primăria Chișinău a lansat Campania municipală privind prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor și tinerilor
  • R3_21183
    Parlamentul va examina un proiect de lege care vizează consolidarea independenței financiare a Curții de Conturi

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.408)
  • Bloguri (362)
  • Breaking (1.359)
  • Economie (457)
  • Geopolitică (684)
  • Important (9.131)
  • Internațional (147)
  • Justiție (238)
  • Politică (5.251)
  • Social (1.202)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Primăria Chișinău a lansat Campania municipală privind prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor și tinerilor 13 mai 2026
  • Parlamentul va examina un proiect de lege care vizează consolidarea independenței financiare a Curții de Conturi 13 mai 2026
  • PSRM solicită plafonarea prețurilor la produsele alimentare de primă necesitate 13 mai 2026
  • Dorin Junghietu, la reuniunea TTE de la Nicosia: Interconectarea sistemului energetic și stocarea energiei sunt vitale pentru securitatea regiunii 13 mai 2026
  • Ion Ceban: Nu avem de gând să răspundem unei doamne supărate că nu mai are funcție și care a ieșit să verse toată această supărare în public 13 mai 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Primăria Chișinău a lansat Campania municipală privind prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor și tinerilor 13 mai 2026
  • Parlamentul va examina un proiect de lege care vizează consolidarea independenței financiare a Curții de Conturi 13 mai 2026
  • PSRM solicită plafonarea prețurilor la produsele alimentare de primă necesitate 13 mai 2026

Arhiva

  • 2026 (1945)
    • mai (192)
    • aprilie (435)
    • martie (543)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate