În ultima perioadă, una dintre cele mai discutate teme în spaţiul public este situaţia de pe piaţa forţei de muncă, în special suplinirea deficitului de forţă de muncă pe seama muncitorilor atraşi din străinătate. Problema într-adevăr e una importantă, o mulţime de companii resimţind puternic deficitul de forţă de muncă, ceea ce le afectează potenţialul de dezvoltare, dar şi potenţialul de creştere a economiei naţionale în general. Ca să nu mai vorbim de faptul că e afectat climatul investiţional, or pentru investitorii străini prezenţa pe piaţă a forţei de muncă suficiente şi calificate e un indicator de bază.

La moment, situaţia arată în felul următor: numărul persoanelor ocupate în Republica Moldova este de circa 774 mii, iar circa o treime din acestea sunt antrenate în sectorul public. În acelaşi timp, dacă e să judecăm după unele declaraţii ale oficialilor, deficitul de forţă de muncă este de circa 300 000 muncitori. O parte (foarte mică) din acest deficit se încearcă a fi acoperită din contul muncitorilor străini. În prima jumătate a anului curent, numărul acestora a ajuns la circa 5 000. E vorba de persoane ce deţin permise oficiale de şedere în scop de muncă. Ei provin în special din  India, Turcia, Uzbekistan, Bangladesh şi Nepal. Cea mai mare parte activează în Chişinău, Bălţi şi Cahul, dar şi în astfel de oraşe mai mici ca Rîşcani şi Leova. Muncitorii străini sunt prezenţi în construcţii, servicii de livrare, industria alimentară (HoReCa) şi agricultură.

Unii dintre cei care-şi dau cu părerea la tema respectivă formulează temeri că suplinirea integrală a deficitului forţei de muncă în Moldova din contul muncitorilor străini ar prezenta anumite pericole pentru ţară. Or, Moldova e o ţară mică şi nu ar putea gestiona eficient un eventual flux major de muncitori străini. Astfel, se creează un cerc închis – pe de o parte Republica Moldova are nevoie de forţă de muncă, pentru că, în caz contrar, economia se va confrunta cu probleme serioase, iar pe de altă parte venirea masivă a muncitorilor străini ar putea genera anumite probleme, chiar dacă procesul respectiv e reglementat şi monitorizat destul de bine. În această situaţie, cred că se impune şi studierea alternativelor şi acestea într-adevăr există.

Personal, cred că la moment se impune o evaluare strictă a necesarului de forţă de muncă pe domenii şi pe zone geografice concrete, pentru a avea un tablou clar a situaţiei din acest punct de vedere. În funcţie de rezultatele acestei evaluări, autorităţile ar trebui să demareze un amplu program naţional de recalificare a forţei de muncă. Potrivit estimărilor oficiale, în Republica Moldova circa 268 000 mii de cetăţeni apţi de muncă nu lucrează. Mulţi dintre ei nu lucrează pentru că nu au calificarea necesară, iar alţii – pentru că locuiesc departe de zonele în care se resimte deficitul de forţă de muncă. Şi alte ţări au trecut prin experienţe similare şi au soluţionat parţial problema anume prin recalificarea forţei de muncă şi prin redistribuirea ei pe zone geografice, venind cu stimulente puternice în acest sens.

Cu alte cuvinte, problema deficitului de pe piaţa forţei de muncă poate fi parţial soluţionată pe seama muncitorilor străini (în acest sens e nevoie de stabilit o limită concretă, reieşind din capacităţile reale ale statului de a gestiona fluxul de migranţi în scop de muncă); parţial – prin recalificarea şi redistribuirea forţei de muncă existente în ţară, dar care nu e antrenată în câmpul muncii; parţial – prin repatrierea cetăţenilor din diasporă, prin programe de stat concrete, ce ar prevedea şi un şir de facilităţi pentru ei.

Sunt ferm convins că, dacă se va acţiona concret în direcţiile menţionate, rezultatele pozitive nu vor întârzia să apară, iar toate discuţiile despre probleme pe termen mediu şi lung – vor dispărea.

Viorel Godea, Director general al companiei „Lagmar”