• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
10 iulie 2025 În Actual, Important, Justiție

Valentin Roșca a fost numit în funcția de adjunct al Avocatului Poporului

R3_10798-scaled

Valentin Roșca a fost numit în funcția de adjunct al Avocatului Poporului, pe perioada restantă a mandatului Avocatului Poporului. Un proiect de hotărâre a fost aprobat de Parlament în cadrul ședinței plenare de astăzi.

Candidatura lui Valentin Roșca a fost propusă de Avocatul Poporului, în contextul necesității consolidării echipei instituției și eficientizării activităților de promovare și protecție a drepturilor omului.

Valentin Roșca este doctor în drept și conferențiar universitar la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. Are o experiență profesională de aproape 20 de ani în domeniul juridic, activând în instituții publice, organizații neguvernamentale și proiecte internaționale. De asemenea, este autor și coautor al numeroase publicații științifice în domeniul dreptului internațional și al drepturilor omului.

Potrivit Legii nr. 52/2014 privind Avocatul Poporului, instituția este asistată de doi adjuncți, ale căror atribuții sunt stabilite de Avocatul Poporului. Adjuncții exercită funcție de demnitate publică, sunt numiți de Parlament la propunerea Avocatului Poporului și activează pe durata mandatului acestuia.

Articolul precedentProtestul „Inima Moldovei” la Parlament: Pentru toți anii de minciună, furt și batjocură la adresa poporului, conducerea PAS va răspunde conform legii
Articolul următorBCS propune crearea unei comisii de anchetă pentru revizuirea deciziilor adoptate de majoritatea PAS

Postari relevante:

  • Viorel-Godea-LagmarImpex-1
    Un semnal îngrijorător
  • 20260603-1ES_3698
    Guvernul va finanța 30 de proiecte în localitățile din Zona de Securitate, prin Programul de reintegrare a țării pentru anul 2026

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.742)
  • Bloguri (372)
  • Breaking (1.361)
  • Economie (461)
  • Geopolitică (718)
  • Important (9.468)
  • Internațional (147)
  • Justiție (248)
  • Politică (5.507)
  • Social (1.281)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Un semnal îngrijorător 3 iunie 2026
  • Guvernul va finanța 30 de proiecte în localitățile din Zona de Securitate, prin Programul de reintegrare a țării pentru anul 2026 3 iunie 2026
  • Guvernul a aprobat noi standarde de eficiență energetică pentru electrocasnice și echipamente electrice 3 iunie 2026
  • Intervențiile salvatorilor IGSU în urma ploilor și rafalelor de vânt înregistrate pe teritoriul țării 3 iunie 2026
  • Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica” a fost reținut de CNA într-un dosar de corupere activă și pasivă 3 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Un semnal îngrijorător 3 iunie 2026
  • Guvernul va finanța 30 de proiecte în localitățile din Zona de Securitate, prin Programul de reintegrare a țării pentru anul 2026 3 iunie 2026
  • Guvernul a aprobat noi standarde de eficiență energetică pentru electrocasnice și echipamente electrice 3 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2283)
    • iunie (46)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate