Prim-ministrul Vasile Tofan s-a întâlnit cu Ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, Fern Horine. Oficialii au discutat despre consolidarea parteneriatului bilateral, creșterea investițiilor britanice în țara noastră și promovarea proiectelor cu beneficii concrete pentru cetățeni.
Premierul a mulțumit Regatului Unit pentru sprijinul acordat în consolidarea rezilienței Republicii Moldova, a securității cibernetice și a capacităților instituționale. De asemenea, șeful Executivului a subliniat că sprijinul Regatului Unit pentru Ucraina este esențial, iar securitatea Republicii Moldova este direct legată de capacitatea Ucrainei de a face față agresiunii ruse.
Un subiect important al dialogului a fost cooperarea economică. Interlocutorii au discutat despre atragerea investițiilor britanice, crearea locurilor de muncă și sporirea exporturilor pe piața Regatului Unit.
De asemenea, a fost evidențiat impactul pozitiv al acordului privind conversia permiselor de conducere pentru cetățenii moldoveni stabiliți în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Cei doi oficiali au convenit să mențină un dialog activ și să avanseze proiectele comune în domenii de interes strategic.
ro