• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
30 iunie 2026 În Actual, Important, Social

Vizită oficială la Bruxelles: noi parteneriate internaționale pentru susținerea reformelor din sistemul de sănătate

IMG_3215-1536x897

În perioada 29-30 iunie, ministrul Sănătății, Emil Ceban, efectuează o vizită oficială la Bruxelles, Regatul Belgiei. În prima zi a vizitei, ministrul a avut întrevederi cu reprezentanți ai unor instituții medicale și organizații internaționale, discuțiile fiind axate pe consolidarea cooperării în domeniul sănătății, dezvoltarea sistemului medical și susținerea reformelor din Republica Moldova. Emil Ceban este însoțit de ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Belgiei, Viorel Cibotaru.

În cadrul întrevederii cu directorul executiv al Spitalului Universitar Leuven, Paul Herijgers, au fost discutate oportunitățile de dezvoltare a parteneriatelor academice și universitare dintre instituțiile medicale din Republica Moldova și Universitatea KU Leuven, inclusiv prin programe comune de formare, stagii clinice pentru personalul medical și proiecte comune de cercetare în domenii precum oncologia, bolile cardiovasculare, sănătatea publică și digitalizarea sistemului de sănătate. De asemenea, părțile au analizat posibilitatea semnării unor memorandumuri de înțelegere, dar și extinderea cooperării în chirurgia cardiacă, neurochirurgie, oncologie și telemedicină.

În cadrul întrevederii cu directorul executiv al Fondului Pandemic, Priya Basu, și directorul adjunct executiv, Mikael Garnier-Lavalley, ministrul Sănătății a prezentat progresele în implementarea grantului în valoare de 10 milioane de dolari, destinat consolidării capacităților Republicii Moldova de prevenire, pregătire și răspuns în situații de urgență de sănătate publică. Discuțiile au vizat modernizarea infrastructurii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, dezvoltarea rețelei laboratoarelor de sănătate publică, consolidarea capacităților instituționale și implementarea reformei serviciilor de asistență medicală de urgență. Totodată, a fost revizuită posibilitatea de aplicare la noi granturi.

În cadrul întrevederii cu directorul general al ENABEL, Agenția Belgiană pentru Cooperare Internațională, Jean Van Wetter, au fost discutate oportunitățile de extindere a activității agenției în Republica Moldova în perioada următoare, cu accent pe consolidarea rezilienței sistemului de sănătate și dezvoltarea capacităților de prevenire, pregătire și răspuns la urgențe de sănătate publică. Părțile au evidențiat rolul ENABEL de facilitator al cooperării dintre instituțiile medicale și autoritățile de profil din Regatul Belgiei și Republica Moldova, prin dezvoltarea de parteneriate instituționale, schimb de expertiză și implementarea unor proiecte comune care să contribuie la modernizarea sistemului de sănătate și la consolidarea capacităților naționale în domeniul sănătății publice.

Articolul precedentIrina Vlah: Decizia de astăzi a CC este un precedent periculos pentru întregul sistem politic
Articolul următorEx-judecător constatat cu avere cu caracter nejustificat

Postari relevante:

  • psde1
    PSDE: Demisia lui Radu Marian nu șterge abuzurile și întrebările legate de traficul de influență în cazul „MoldATSA”
  • 733992854_1674916554638047_8753771140200428871_n
    Republica Moldova și Banca Mondială au semnat un acord de grant de 1,7 milioane USD pentru pregătirea modernizării sistemului termoenergetic din Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.182)
  • Bloguri (385)
  • Breaking (1.364)
  • Economie (465)
  • Geopolitică (771)
  • Important (9.908)
  • Internațional (147)
  • Justiție (266)
  • Politică (5.848)
  • Social (1.370)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • PSDE: Demisia lui Radu Marian nu șterge abuzurile și întrebările legate de traficul de influență în cazul „MoldATSA” 30 iunie 2026
  • Republica Moldova și Banca Mondială au semnat un acord de grant de 1,7 milioane USD pentru pregătirea modernizării sistemului termoenergetic din Chișinău 30 iunie 2026
  • Ex-judecător constatat cu avere cu caracter nejustificat 30 iunie 2026
  • Vizită oficială la Bruxelles: noi parteneriate internaționale pentru susținerea reformelor din sistemul de sănătate 30 iunie 2026
  • Irina Vlah: Decizia de astăzi a CC este un precedent periculos pentru întregul sistem politic 30 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • PSDE: Demisia lui Radu Marian nu șterge abuzurile și întrebările legate de traficul de influență în cazul „MoldATSA” 30 iunie 2026
  • Republica Moldova și Banca Mondială au semnat un acord de grant de 1,7 milioane USD pentru pregătirea modernizării sistemului termoenergetic din Chișinău 30 iunie 2026
  • Ex-judecător constatat cu avere cu caracter nejustificat 30 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2723)
    • iunie (486)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate