• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
11 februarie 2026 În Actual, Important, Justiție

Vladislav Cojuhari: reforma hărții judiciare se află într-o etapă avansată

0c4a2903

„Alinierea celor trei hărți ale sistemului de justiție este esențială pentru funcționarea coerentă a instituțiilor, pentru o cooperare reală între acestea, dar și pentru consolidarea unui stat de drept autentic”, a declarat ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, în cadrul dialogului de politici „Alinierea celor trei hărți ale sistemului de justiție: instanțe, procuraturi, poliție”, organizat la Ministerul Justiției.

Ministrul a subliniat că reforma hărții judiciare se află într-o etapă avansată. Noile structuri ale instanțelor sunt deja funcționale, iar consolidarea acestora reprezintă o prioritate pentru anul curent. „Această reformă nu este una pur administrativă. Obiectivul este ca, în final, să avem un sistem judecătoresc mai accesibil, mai echilibrat și mai eficient pentru cetățeni. În paralel, digitalizarea justiției și dezvoltarea infrastructurii judiciare rămân componente-cheie pentru ca reforma să producă efecte durabile”, a declarat ministrul Vladislav Cojuhari.

Dialogul a pus accent pe reorganizarea hărții sistemului de justiție și pe impactul acesteia asupra modului de funcționare a instituțiilor din domeniu, dar și pe influența modificărilor legislative asupra respectării drepturilor omului.

La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor responsabile de sectorul justiției, experți și membri ai societății civile. Participanții au analizat și potențialele soluții pentru o mai bună sincronizare și colaborare între instanțele de judecată, procuratură și poliție.

Evenimentul a fost organizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene, cu sprijinul Uniunii Europene și al Fundației Soros Moldova.

Articolul precedentGuvernul a aprobat demisii și numiri
Articolul următorMaia Sandu, la festivitatea dedicată celebrării activității Universității de Stat din Comrat: Găgăuzia este o parte importantă a țării noastre

Postari relevante:

  • belous
    Ministrul Finanțelor anunță discuții cu cei din domeniul construcțiilor despre munca ilegală și salariile „în plic”
  • 825328916_122131068818951522_6732210405691782265_n
    Partidul „Dreptatea Naţională”, constituit: Iulian David a fost ales în funcţia de preşedinte

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.576)
  • Bloguri (404)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (845)
  • Important (11.320)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.992)
  • Social (1.721)
  • Uncategorized @ro (33)

Articole recente

  • Ministrul Finanțelor anunță discuții cu cei din domeniul construcțiilor despre munca ilegală și salariile „în plic” 28 septembrie 2026
  • Partidul „Dreptatea Naţională”, constituit: Iulian David a fost ales în funcţia de preşedinte 28 septembrie 2026
  • Alexandr Stoianoglo: Am încheiat colectarea semnăturilor și le-am depus la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei 28 septembrie 2026
  • PNM propune două soluții pentru atenuarea șocurilor tarifare 28 septembrie 2026
  • Liderul PSRM: Astăzi, sarcina opoziției este să se unească și să obțină alegeri anticipate anul viitor 28 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ministrul Finanțelor anunță discuții cu cei din domeniul construcțiilor despre munca ilegală și salariile „în plic” 28 septembrie 2026
  • Partidul „Dreptatea Naţională”, constituit: Iulian David a fost ales în funcţia de preşedinte 28 septembrie 2026
  • Alexandr Stoianoglo: Am încheiat colectarea semnăturilor și le-am depus la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei 28 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4136)
    • septembrie (435)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate