• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
7 august 2023 În Important, Politică

Pavel Voicu, fruntaș al PSRM: Acum, organizaţia teritorială Bălţi este una foarte puternică, dacă nu chiar cea mai puternică de când există partidul

pavel voicu

Fostul ministru Pavel Voicu, membru al Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a comentat recentele declarații ale lui Igor Dodon, secretar executiv al PSRM, care a spus că nu e exclus că anume Pavel Voicu va fi candidatul formaţiunii la funcţia de primar al capitalei de nord a ţării. De asemenea, el a vorbit despre echipa și capacitățile Organizației Teritoriale (OT) Bălți.

„Ca şi oricare alt partid viu, dacă putem să ne exprimăm astfel, noi avem un amplu proces de discuţii şi consultări pe interior, inclusiv în contextul funcţiei de Primar general al municipiului Bălţi. Dar nu ar fi corect să anticipăm deciziile care se adoptă pe linie de partid şi să venim cu unele declaraţii la temă. Dacă colegii vor decide că eu sunt candidatul potrivit pentru Primăria Bălţi, aceasta va însemna pentru mine o mare onoare, dar şi o mare responsabilitate. Însă, repet: nu e corect să venim cu careva declaraţii certe la această etapă”, a declarat politicianul în cadrul unui interviu pentru Oficial.md.

La întrebarea dacă Maxim Moroșan ar putea fi candidatul, având în vedere că e președintele Organizației Teritoriale Bălți, Pavel Voicu a spus: „Cu tot respectul, dar daţi-mi voie să vă amintesc că PSRM încă nu are un candidat la Primăria capitalei de nord. Că va fi Pavel Voicu, că va fi Maxim Moroşan, că va fi altcineva – la timpul potrivit, partidul va decide, iar decizia va fi comunicată public. Dar, ceea ce vă pot spune cu certitudine la moment este că, indiferent cine va fi candidatul, echipa din Bălţi, îl va susţine necondiţionat şi va munci pentru un rezultat final frumos. Aşa e şi firesc să fie într-un partid funcţional, bine organizat şi cu o veritabilă democraţie internă””.

Fruntașul PSRM a mai menționat: „Acum, organizaţia teritorială Bălţi este una foarte puternică, dacă nu chiar cea mai puternică de când există partidul. OT Bălţi a trecut printr-un amplu proces de reorganizare – inclusiv ni s-au alăturat mai mulţi tineri activi, cunoscuţi nu doar în nordul ţării şi dornici să schimbe lucrurile în bine. Voi aminti şi cu această ocazie că OT Bălţi a PSRM are un nou lider – unul dintre cei mai promiţători tineri politicieni ai momentului, Maxim Moroşan, care e şi un cunoscut activist civic şi care a făcut multe lucruri bune pentru bălţeni”.

„Dacă faceţi aluzie la unele plecări din OT Bălţi a PSRM, într-un fel poate că e bine că s-au produs. Eu nu mă expun asupra „argumentelor” cu care foştii colegi se spune că au fost „convinşi” să plece, dar mă refer direct la oportunităţile ce au apărut în consecinţă. Iar aceste oportunităţi ţin de reorganizarea care a avut loc şi de cooptarea tinerilor, lucruri despre care am vorbit mai devreme. Nu vreau să critic pe nimeni şi nici nu am scopul să-i supăr pe foştii colegi, dar ei oarecum se plafonaseră, îşi epuizaseră potenţialul, iar o dovadă în acest sens este inclusiv rezultatul relativ modest din precedentele alegeri ale primarului capitalei. Având o echipă mult mai puternică decât a celorlalte partide, foştii noştri colegi ar fi trebuit să învingă lejer în bătălia pentru funcţia de primar de Bălţi. Dar nu a fost să fie. De aceea, eu cred că nu e rău fără bine, iar acel sânge nou care a venit acum în partid cu siguranţă va genera şi rezultate pe potrivă”, a conchis fostul ministru.

Articolul precedentAstăzi începe perioada electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023
Articolul următorNatalia Parasca: „Renaștere” este pregătit pentru lupta cu PAS la alegerile locale

Postari relevante:

  • NW0A1059_0
    Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională
  • BPR_0429
    Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.855)
  • Bloguri (373)
  • Breaking (1.362)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (735)
  • Important (9.581)
  • Internațional (147)
  • Justiție (254)
  • Politică (5.588)
  • Social (1.306)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026
  • Sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, discutat la București de membrii Comisiei pentru integrare europeană 9 iunie 2026
  • Andrei Năstase: Nu poți salva statul de drept încălcând statul de drept 9 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2396)
    • iunie (159)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate