• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
6 iulie 2024 În Geopolitică, Important

Premierul a avut o întrevedere cu președintele Adunării Generale a ONU

20240706-1ES_1438

Republica Moldova continuă să acorde sprijinul necesar persoanelor refugiate din Ucraina, țară care luptă curajos contra agresiunii ruse, pentru a menține pacea în întreaga Europă. Mesajul a fost transmis de către prim-ministrul Dorin Recean la întrevederea cu președintele Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Dennis Francis. Totodată, șeful Executivului a mulțumit pentru ajutorul pe care îl oferă ONU țării noastre. 

La rândul său, președintele Adunării Generale a ONU și-a exprimat aprecierea pentru găzduirea cetățenilor ucraineni, precum și pentru progresele Guvernului în ceea ce privește incluziunea socială și egalitatea de gen.

Interlocutorii au mai discutat despre inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, despre provocările din regiune, dar și despre participarea țării noastre la „Summitul viitorului”, care se va desfășura, în perioada 22-23 septembrie, la New York.

Republica Moldova este membră a ONU din anul 1992. În prezent, în țara noastră activează peste 20 de agenții ale ONU.

Articolul precedentConducerea țării a comemorat victimele deportărilor staliniste
Articolul următorRecensământul populației și locuințelor 2024 s-a încheiat 

Postari relevante:

  • img - 2026-09-22T132911.773
    Viceprim-ministrul Popșoi a salutat deschiderea Oficiului de observator permanent al Consiliului Europei la New York
  • ceban ion
    Ion Ceban anunță că va face publice „coridoarele verzi” pentru oficialii care traversează Chișinăul

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.483)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (836)
  • Important (11.226)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.903)
  • Social (1.711)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Viceprim-ministrul Popșoi a salutat deschiderea Oficiului de observator permanent al Consiliului Europei la New York 22 septembrie 2026
  • Ion Ceban anunță că va face publice „coridoarele verzi” pentru oficialii care traversează Chișinăul 22 septembrie 2026
  • Programul național de infrastructură feroviară pentru anii 2026–2030, aprobat de Guvern: Calea ferată va fi modernizată 22 septembrie 2026
  • Relațiile moldo-tunisiene, pe agenda discuțiilor dintre șefii diplomațiilor Republicii Moldova și Republicii Tunisiene 22 septembrie 2026
  • Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi, în dialog cu directorul pentru Cooperare în domeniul Apărării și Securității al NATO 22 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Viceprim-ministrul Popșoi a salutat deschiderea Oficiului de observator permanent al Consiliului Europei la New York 22 septembrie 2026
  • Ion Ceban anunță că va face publice „coridoarele verzi” pentru oficialii care traversează Chișinăul 22 septembrie 2026
  • Programul național de infrastructură feroviară pentru anii 2026–2030, aprobat de Guvern: Calea ferată va fi modernizată 22 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4042)
    • septembrie (341)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate