• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
6 iulie 2024 În Actual, Important

Conducerea țării a comemorat victimele deportărilor staliniste

img

Prim-ministrul Dorin Recean a participat, astăzi, alături de președinta Maia Sandu și șeful Legislativului, Igor Grosu, la mitingul de comemorare a 75 de ani de la ce-a de-a doua operațiune de deportări staliniste, din 5-6 iulie 1949. Conducerea țării a depus flori la monumentul victimelor deportărilor regimului sovietic și a îndemnat cetățenii să le onoreze memoria și să le cinstească numele celor care au cunoscut teroarea acelor timpuri.

Șeful Guvernului a menționat, în ziua în care comemorăm suferința și soarta nedreaptă a persoanelor deportate, că toți trebuie să cunoască trecutul și să nu uite ororile lui.

„Să nu-i uităm pe oamenii gospodari, adevăratele elite rurale, care au fost smulși din casele lor și deportați în cele mai îndepărtate și friguroase regiuni ale Uniunii Sovietice. Datoria noastră este să ne asigurăm că astfel de atrocități nu se vor repeta niciodată”, a transmis premierul Dorin Recean.

Totodată, conducerea țării a îndemnat cetățenii să viziteze expoziția „Trenul durerii”, inaugurată, astăzi, în Piața Marii Adunări Naționale. În acest an, expoziția este prezentată într-un format nou, cu elemente digitale și grafice, conținut multimedia, obiecte, fotografii și istorii din viața familiilor deportate. De asemenea, vizitatorii au acces la o bibliotecă cu cărți despre evenimentele triste din acea perioadă, inclusiv „Cartea memoriei”, în care pot fi găsite numele rudelor deportate. Persoanele care intră în cele două vagoane din centrul Chișinăului sunt însoțite de istorici și ghizi. Expoziția inserează și elemente de realitate virtuală, pentru a putea fi urmărită de la distanță, prin scanarea unui cod QR.

Deportarea în masă din iulie 1949 este cea mai amplă de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova, în urma căreia au avut de suferit, conform datelor oficiale, peste 35 de mii de oameni sau peste 11 mii de familii. Casele, pământurile și bunurile persoanelor deportate au fost transmise colhozurilor, iar o parte a fost furată și vândută. Pentru desfășurarea operațiunii au fost mobilizate 3.071 de camioane și 1.736 de vagoane.

Articolul precedentClădirea Președinției trece la energia verde
Articolul următorPremierul a avut o întrevedere cu președintele Adunării Generale a ONU

Postari relevante:

  • photo_5436291337100663986_y
    Ion Ceban prezintă bilanțul celor trei ani de mandat: „80% din angajamente sunt realizate sau în curs de realizare”
  • olga cebotari
    Olga Cebotari: Solicităm Guvernului să coreleze Planul Național de Aderare cu foaia de parcurs a Comisiei Europene

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.211)
  • Bloguri (413)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (893)
  • Important (11.970)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.557)
  • Social (1.860)
  • Uncategorized @ro (36)

Articole recente

  • Ion Ceban prezintă bilanțul celor trei ani de mandat: „80% din angajamente sunt realizate sau în curs de realizare” 6 noiembrie 2026
  • Olga Cebotari: Solicităm Guvernului să coreleze Planul Național de Aderare cu foaia de parcurs a Comisiei Europene 6 noiembrie 2026
  • Irina Vlah: Se pare că PAS pregătește terenul pentru o privatizare masivă a proprietății de stat 6 noiembrie 2026
  • Experții de pe ambele maluri ale Nistrului au reluat dialogul în domeniul problemelor sociale și al ajutorului umanitar, după o pauză de doi ani 6 noiembrie 2026
  • Mihai Popșoi, în dialog cu președintele Senatului României, Mircea Abrudean 6 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ion Ceban prezintă bilanțul celor trei ani de mandat: „80% din angajamente sunt realizate sau în curs de realizare” 6 noiembrie 2026
  • Olga Cebotari: Solicităm Guvernului să coreleze Planul Național de Aderare cu foaia de parcurs a Comisiei Europene 6 noiembrie 2026
  • Irina Vlah: Se pare că PAS pregătește terenul pentru o privatizare masivă a proprietății de stat 6 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4787)
    • noiembrie (110)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate