Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 8 octombrie.
Patru proiecte de lege vizează armonizarea legislației naționale cu acquis-ul comunitar. Acestea se referă la creșterea ponderii programelor TV în limba română și a conținutului autohton în spațiul audiovizual, clarificarea și sporirea vizibilității avertismentelor de sănătate de pe ambalajele produselor din tutun, reglementarea cerințelor aplicabile depozitarilor centrali de instrumente financiare, precum și la asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de taxe, impozite, drepturi și alte măsuri.
În lectura a doua vor fi examinate proiectul privind reorganizarea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, inițiativa de instituire a posibilității ca instituțiile publice să inițieze crearea parcurilor industriale, precum și proiectul care prevede reguli mai stricte pentru combaterea braconajului.
Pe agenda ședinței mai figurează două inițiative legislative care urmează să fie examinate în prima lectură. Una dintre acestea vizează modificarea unor acte normative în vederea cumulării pensiei de urmaș cu pensia de dizabilitate de către persoanele cu dizabilități severe din copilărie. Cel de-al doilea proiect prevede consolidarea garanțiilor independenței procesuale a procurorului.
Proiectul de hotărâre a Parlamentului privind aprobarea structurii generale și a efectivului Armatei Naționale va fi examinat în ședință cu caracter închis, deoarece documentul conține informații atribuite la secret de stat și urmează regimul Legii cu privire la secretul de stat.
Ședința plenară va avea loc joi, 8 octombrie, începând cu ora 13:00.
ro