• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
31 octombrie 2025 În Breaking, Important, Politică

Alexandru Munteanu: Este o mare onoare pentru mine să pot servi țara

munteanu

După votarea Guvernului, premierul Alexandru Munteanu a mulțumit deputaților Parlamentului Republicii Moldova pentru sprijinul acordat programului de guvernare și pentru încrederea oferită echipei.

„Este o mare onoare pentru mine să pot servi țara.

Ne vom concentra pe creșterea economică și continuarea direcției noastre strategice – aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, obiectiv susținut de majoritatea cetățenilor. Ne dorim ca acest proces să aducă beneficii concrete oamenilor: investiții, locuri de muncă bine plătite, servicii publice moderne și o administrație eficientă și apropiată de cetățeni.

Ceea ce am reușit împreună în ultimii ani reprezintă un progres remarcabil. Aceste rezultate ne arată cât de mult putem face atunci când construim împreună, având mereu în față un obiectiv comun. Să ne unim forțele pentru binele, prosperitatea și parcursul european al Republicii Moldova”, a declarat el.

Articolul precedentParlamentul a acordat vot de încredere Guvernului condus de Alexandru Munteanu
Articolul următorNoul Guvern va depune sâmbătă, 1 noiembrie,  jurământul de învestire

Postari relevante:

  • 9-mircea-baciu
    Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară 
  • godea viorel
    (INTERVIU) Viorel Godea: E necesară o amplă analiză a situaţiei ce s-a creat pe piaţa construcţiilor, iar în rezultat să fie demarate acţiunile concrete ce se impun

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.235)
  • Bloguri (400)
  • Breaking (1.375)
  • Economie (479)
  • Geopolitică (816)
  • Important (10.977)
  • Internațional (147)
  • Justiție (298)
  • Politică (6.688)
  • Social (1.652)
  • Uncategorized @ro (31)

Articole recente

  • Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  6 septembrie 2026
  • (INTERVIU) Viorel Godea: E necesară o amplă analiză a situaţiei ce s-a creat pe piaţa construcţiilor, iar în rezultat să fie demarate acţiunile concrete ce se impun 5 septembrie 2026
  • Președintele APG și-a anunțat plecarea din PACE: Nu pot să-mi blochez participarea în alegeri 4 septembrie 2026
  • 37 de partide politice pot participa la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei 4 septembrie 2026
  • (VIDEO) Ion Ceban, prima ieșire după intervenția la ambele picioare 4 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  6 septembrie 2026
  • (INTERVIU) Viorel Godea: E necesară o amplă analiză a situaţiei ce s-a creat pe piaţa construcţiilor, iar în rezultat să fie demarate acţiunile concrete ce se impun 5 septembrie 2026
  • Președintele APG și-a anunțat plecarea din PACE: Nu pot să-mi blochez participarea în alegeri 4 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3793)
    • septembrie (92)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate