• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
20 august 2018 În Actual, Breaking, Important

Canibalii media

img

Dumitru Spătaru, www.tribuna.md

Există în Moldova o serie de instituţii media şi jurnalişti care şi-au făcut o obişnuinţă din a ataca periodic alte instituţii media şi alţi jurnalişti. Şi o fac fie pentru că asta le cer patronii lor politici, pe care instituţiile media şi jurnaliştii atacaţi i-au „deranjat” cu ceva, fie din proprie iniţiativă, dorind să-şi demonstreze lor însuşi, dar şi altora că toată presa e la fel ca ei şi că nu trebuie să aibă remuşcări de conştiinţă pentru mercenariatul pe care-l fac, acoperindu-se cu frumosul cuvânt „presă”. Acestor instituţii şi jurnalişti li se mai spune „canibali media”. De ce li se spune aşa, cred că nu e cazul să explic.

Dacă ar fi să le dau eu o noţiune, i-aş numi mai degrabă „vampiri”. Pentru că, chiar dacă au unele asemănări cu canibalii, aceşti indivizi şi aceste instituţii şi mai multe asemănări au cu vampirii. Dacă vampirii se ascund de lumina zilei, ei se ascund de lumina adevărului; dacă vampirii îşi fac trebuşoarele murdare noaptea, ei trăiesc în întuneric permanent (metaforic vorbind); dacă vampirii atacă pentru a-şi potoli foamea, ei atacă pentru a face un ban ca să aibă ceva de mâncare; dacă vampirii sug sânge, ei sug bani din patronii lor politici. Dar, mă rog, dacă li se spune canibali media, să rămână canibali media, nu insist pe termenul „vampir”.

De ce am decis să mă refer la fenomenul canibalismului media în acest material? Pentru că, odată cu apropierea alegerilor, văd tot mai multe manifestări ale fenomenului. Canibalii media, ghiftuiţi şi odihniţi bine până acum, au fost scoşi „la lucru”. Tot mai des atacă jurnalişti şi instituţii media, asumându-şi rolul de mentori morali ai presei. E ca şi cum ai pune o curvă şefă la Poliţia de moravuri!

I-aţi auzit vre-odată pe cei de la PRO-TV sau Europa Liberă dând lecţii de jurnalism, de etică şi moralitate altor instituţii media? Nu şi nici nu-i veţi auzi! Pentru că oamenii îşi văd de meseria lor şi nu au nevoie să atace alţi jurnalişti şi instituţii media pentru a face pe plac vre-unui patron politic sau pentru a-şi demonstra ceva lor însuşi. Am invocat aceste două exemple, dar sunt şi alte instituţii media care-şi fac cinstit meseria şi nu caută paiul în ochii altuia, neglijând bârna din propriii ochi. În genere, nu cred că veţi vedea vreodată o instituţie media veritabilă, un jurnalist cu adevărat independent să arate cu degetul la colegii de breaslă, să le ţină lecţii de pretinsă etică, să-i numească în fel şi chip etc. Nu! Asta o fac doar canibalii media.

Sunt sigur că, cu cât se vor apropia alegerile, cu atât va creşte pofta unor politicieni de a pune la respect mass-media ce nu le va conveni, cu atât vor creşte numărul cazurilor de prostituţie politică în rândurile presei şi a jurnaliştilor. Iar pentru ca nimeni să nu observe cât de mult vor degrada unii, canibalii media vor ataca în stânga şi în dreapta, încercând să creeze falsa impresie că toată presa e la fel.

Evident că nu are sens să-ţi pui mintea cu toţi nebunii, să pierzi timp demonstrând adevărul unor canibali media care şi singuri ştiu că nu au dreptate. Dar nici să laşi prostituatele politice să ţină lecţii de moralitate tot nu se poate. De aceea, propunerea mea este: or de câte ori vom vedea pe cineva dând lecţii unor instituţii media sau unor jurnalişti, să ne întrebăm cine e el şi cu ce scop o face. Vă asigur că, de cele mai multe ori, vom ajunge la concluzia că avem de a face cu tentative de canibalism media, care, fiind tratate ca atare, vor acea un efect exact invers decât cel pe care au mizat iniţiatorii acestora. Iar dacă patronii politici vor vedea că atacul canibalilor media nu e eficient, vor renunţa la serviciile lor. Şi chiar dacă numărul şomerilor în presă va creşte, vom obţine şi un rezultat pozitiv – mai puţine prostituate politice în breaslă.

Articolul precedentDe la comunicare la comuniune
Articolul următorScenarii legate de protestul din 26 august

Postari relevante:

  • img
    CNAS a finanțat ajutorul material de 30 mii lei pentru veteranii celui de-al Doilea Război Mondial
  • 693699467_1284719660508893_5503771927913242366_n
    Ministrul Cojuhari: Viitorul justiției depinde de capacitatea noastră de a colabora, cu respect pentru rolul fiecăruia și responsabilitate față de societate

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.338)
  • Bloguri (361)
  • Breaking (1.359)
  • Economie (457)
  • Geopolitică (678)
  • Important (9.061)
  • Internațional (147)
  • Justiție (236)
  • Politică (5.200)
  • Social (1.185)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • CNAS a finanțat ajutorul material de 30 mii lei pentru veteranii celui de-al Doilea Război Mondial 8 mai 2026
  • Ministrul Cojuhari: Viitorul justiției depinde de capacitatea noastră de a colabora, cu respect pentru rolul fiecăruia și responsabilitate față de societate 8 mai 2026
  • MAE, despre cazul fostei Ambasadoare Ana Taban 8 mai 2026
  • CEC a aprobat mai multe hotărâri privind alegerile și referendumurile locale din 2026 8 mai 2026
  • De Ziua Europei, Maia Sandu îl va găzdui la Chișinău pe Președintele Republicii Cipru, Nikos Christodoulides 8 mai 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • CNAS a finanțat ajutorul material de 30 mii lei pentru veteranii celui de-al Doilea Război Mondial 8 mai 2026
  • Ministrul Cojuhari: Viitorul justiției depinde de capacitatea noastră de a colabora, cu respect pentru rolul fiecăruia și responsabilitate față de societate 8 mai 2026
  • MAE, despre cazul fostei Ambasadoare Ana Taban 8 mai 2026

Arhiva

  • 2026 (1875)
    • mai (122)
    • aprilie (435)
    • martie (543)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate