Dumitru Crudu

Cei doi prieteni, Colea și Vova, stăteau pe terasa barului „Diana” și-și aminteau cât de bine a fost pe vremea Uniunii Sovietice.

Tonul l-a dat Colea. El primul și-a amintit ce bine a mai fost pe vremea lui Stalin, a lui Hrușciov și a lui Brejnev.

– Nu ca acum, unde mai făcu Colea și prietenul lui, Vova, prietenul său din copilărie, i-a dat dreptate.

Beau votcă „Stalinskaia” și regretau că nu mai există Uniunea Sovietică. Vova își aminti cum a mai plâns când murise Stalin, încât îi dădu și acum lacrimile. Un tip sări ca ars de la masa lor. Dar nu din cauză că ar fi fost deranjat de amintirile lor, ci pentru că cei doi puțeau îngrozitor. Ambii puțeau. De aia, s-a așezat tocmai în celălalt capăt al terasei.

Amintirile li se terminară când li se termină și votca din sticlă. Vova a mers la bar și în schimbul ceasului de pe mână a primit o sticlă de votcă.

– Ce ieftină mai era votca pe vremea Uniunii Sovietice, și-a adus aminte acesta, în timp îi umplea lui Colea paharul.

– Da, era foarte ieftină, i-a dat dreptate Colea.

– Cu banii cu care azi îți poți cumpăra o sticlă, atunci îți puteai cumpăra zece, preciză și Vova.

– Poate, zece nu. Dar șapte, cu siguranță, că da, îl contrazise Colea.

După care adăugă:

– Ce viață, frate, ce viață!

– Altă viață, afirmă Vova.

– Abia acum îmi dau seama cât de bine am dus-o noi atunci. În loc de o votcă, ieșeam din magazin cu șapte deodată,

– Și apoi, își aminti și Colea, după ce terminai de băut o votcă, sticla o puteai vinde. Și dacă vindeai cinci sticle, îți puteai lua una plină. Da azi cine îți mai cumpără sticle goale?

– Nimeni.

– Da, triste vremuri!

– Foarte triste.

– Îți aduci aminte când într-o zi am vândut treizeci de sticle goale și pe ele am cumpărat șase pline?

– Cum să nu țin minte.

– Ce vremuri, frate!

– Nu ca cele de azi.

– Uite atunci se trăia bine.

– Da, atunci era de trăit, mai spuse și Colea și-și șterse o lacrimă care i se cotilea pe obraz. Plângea și Vova. Ambii plângeau după Uniunea Sovietică, atunci când puteai vinde sticle goale și îți puteai cumpăra pe ele sticle pline.

Li se termină și această „Stalinskaia” și și-au șters lacrimile de pe obraji. Acum veni rândul lui Colea să facă rost de o votcă. A mers la bar să negocieze cu chelnerul. Și-a scos căciula din cap și pentru ea a primit două sute de votcă și asta pentru că puțea, dacă nu ar fi puțit, ar fi putut primi chiar o sticlă întreagă, dar așa, a revenit la masă doar cu două pahare de votcă, dintre care unul și l-a oprit sieși și altul i l-a dat lui Vova și cu paharele alea de votcă în mâini au început din nou să-și amintească despre cât de bine a mai fost pe vremea Uniunii Sovietice.