• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
3 aprilie 2026 În Actual, Important, Politică

Ion Ceban: metodologia de calcul a prețurilor la transportul public – elaborată cu participarea și chiar aprobată de consilierii PAS

ceban ion

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban a declarat că metodologia de calcul a prețurilor la transportul public a fost elaborată cu participarea și chiar aprobată de consilierii PAS, unii dintre ei fiind astăzi deputați, iar acum ies cu critici.

„Asta în timp ce benzina și motorina s-au scumpit aproape 2 ori și continuă să nu facă nimic. Primăria Chișinău achită anual 830 de milioane de lei pentru subvenționarea transportului public. De exemplu, sunt bani din care am putea construi de la 0 – 40 de școli sau am putea repara toate drumurile din Chișinău și din țară”, a declarat edilul.

În acest context, pentru precizare, Ion Ceban a subliniat că, în acest an, Guvernul s-a lăudat că a alocat 400 de milioane de lei pentru reparația drumurilor, adică doar jumătate din cât subvenționează Primăria Chișinău transportul public.

Precizăm că, ieri, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat un nou tarif la transportul public în capitală – 7 lei, de la 1 mai 2026, în contextul creșterii prețurilor la carburanți. La moment tariful la transport este 6 lei.

Articolul precedentIrina Vlah acuză guvernarea de subordonarea autorităților locale: „Situaţia legată de preconizata reformă este una extrem de confuză”
Articolul următorMAE avertizează: survolarea cu dronă pune în pericol securitatea Republicii Moldova

Postari relevante:

  • FB_IMG_1781679206169
    BNM pune în circulație moneda comemorativă „Sergiu Rădăuțanu – 100 de ani de la naștere”
  • 20260617-1ES_2540-600x400
    Guvernul a aprobat cadrul legal pentru coordonarea sistemelor de securitate socială cu statele membre ale UE

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.983)
  • Bloguri (378)
  • Breaking (1.364)
  • Economie (464)
  • Geopolitică (751)
  • Important (9.709)
  • Internațional (147)
  • Justiție (257)
  • Politică (5.685)
  • Social (1.336)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • BNM pune în circulație moneda comemorativă „Sergiu Rădăuțanu – 100 de ani de la naștere” 17 iunie 2026
  • Guvernul a aprobat cadrul legal pentru coordonarea sistemelor de securitate socială cu statele membre ale UE 17 iunie 2026
  • Alexandru Munteanu, în discuții cu delegația Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei 17 iunie 2026
  • CNSM – adresări la președinte și premier: Cerem urgentarea consultărilor publice privind reforma salarizării în sectorul bugetar 17 iunie 2026
  • Ministerul Energiei: Peste jumătate din angajamentele pentru Capitolul Energie au fost îndeplinite 17 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • BNM pune în circulație moneda comemorativă „Sergiu Rădăuțanu – 100 de ani de la naștere” 17 iunie 2026
  • Guvernul a aprobat cadrul legal pentru coordonarea sistemelor de securitate socială cu statele membre ale UE 17 iunie 2026
  • Alexandru Munteanu, în discuții cu delegația Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei 17 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2524)
    • iunie (287)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate