• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
13 august 2026 În Actual, Important, Politică, Social

Ministrul Perciun cere Parlamentului amânarea reformei „Restart în educație” în municipiile Chișinău și Bălți și în UTA Găgăuzia

perciun

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat că a transmis Parlamentului un set de amendamente la reforma „Restart în educație”, care prevede trecerea școlilor din subordinea consiliilor locale în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, prin intermediul agențiilor teritoriale pentru educație. Unul dintre amendamente prevede ca, în municipiile Chișinău și Bălți și în UTA Găgăuzia, noile prevederi să intre în vigoare din 2028, cu un an mai târziu decât în restul țării.

Oficialul a spus că motivele sunt însă diferite în cele trei cazuri:

„În Chișinău, autoritățile municipale s-au opus reformei și au blocat pregătirea acesteia. Le oferim încă un an. Dar acest an trebuie folosit pentru a demonstra că actualul model de administrare, pe care îl apără, poate rezolva problemele reale ale școlilor din capitală. În primul rând, supraaglomerarea. Avem școli în care copiii învață în condiții de supraaglomerare și, în același timp, instituții în care există locuri disponibile. Este o problemă despre care discutăm de ani de zile și pentru care așteptăm soluții concrete. Avem probleme care țin de incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale și de sprijinul pe care aceștia îl primesc în școli. Avem problema plăților informale, unde părinții continuă să fie puși în situația de a contribui cu bani, deși există mecanisme prin care aceste contribuții pot fi făcute transparent și legal. Și avem milioane de lei alocate anual din bugetul de stat pentru educația din municipiu care rămân nevalorificate. De menționat că peste 90% din bugetul școlilor din Chișinău vine de la Guvern. Chișinăul are profesori foarte buni, elevi cu rezultate foarte bune și multe instituții performante. Tocmai de aceea, credem că administrația municipiului trebuie să demonstreze că poate rezolva și aceste probleme sistemice. Are un an în plus pentru a face acest lucru.

În cazul municipiului Bălți, am avut o discuție foarte bună și constructivă cu autoritățile locale. Din punctul nostru de vedere, am fi fost pregătiți să implementăm reforma din 2027. Am decis însă să avem o abordare uniformă pentru Chișinău și Bălți, în calitate de municipii cu statut distinct. La Bălți, acest interval de timp va fi folosit în special pentru trecerea școlilor la autogestiune financiară și pentru clarificarea unor aspecte ce țin de delimitarea proprietăților.

Și situația UTA Găgăuzia este una distinctă. Autonomia are un statut juridic special, iar reforma „Restart în educație” nu presupune schimbarea subordonării școlilor din autonomie, ținând cont de prevederile legii speciale. În același timp, în autonomie sunt în desfășurare o serie de procese politice și instituționale care trebuie să ajungă la o finalitate în acest an. În aceste condiții, considerăm rezonabil ca 2028 să fie anul intrării în vigoare a prevederilor reformei aplicabile UTA Găgăuzia”.

„Direcția noastră rămâne neschimbată: ne dorim un sistem în care calitatea educației unui copil să nu depindă de localitatea în care acesta învață.

Ne așteptăm ca proiectul să fie votat în a doua lectură până la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie. În paralel, lucrăm cu direcțiile de învățământ la pregătirea implementării reformei. Mulțumim tuturor celor care au participat la consultări, au venit cu propuneri și participă activ la această tranziție”, a mai spus Dan Perciun.

Articolul precedentO măsură necesară pentru protejarea micului business
Articolul următorCNA: Investigațiile financiare paralele vor fi desfășurate după un mecanism comun la nivel național

Postari relevante:

  • 1000120125
    Tentativă de stabilire a celui de-al treilea Record Mondial Guinness de către Petru Costin
  • Investigațiile financiare paralele-1070
    CNA: Investigațiile financiare paralele vor fi desfășurate după un mecanism comun la nivel național

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.912)
  • Bloguri (394)
  • Breaking (1.373)
  • Economie (474)
  • Geopolitică (809)
  • Important (10.649)
  • Internațional (147)
  • Justiție (289)
  • Politică (6.410)
  • Social (1.561)
  • Uncategorized @ro (30)

Articole recente

  • Tentativă de stabilire a celui de-al treilea Record Mondial Guinness de către Petru Costin 13 august 2026
  • CNA: Investigațiile financiare paralele vor fi desfășurate după un mecanism comun la nivel național 13 august 2026
  • Ministrul Perciun cere Parlamentului amânarea reformei „Restart în educație” în municipiile Chișinău și Bălți și în UTA Găgăuzia 13 august 2026
  • O măsură necesară pentru protejarea micului business 13 august 2026
  • Energocom a contractat 76% din necesarul de gaze pentru anul gazier 2026-2027 13 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Tentativă de stabilire a celui de-al treilea Record Mondial Guinness de către Petru Costin 13 august 2026
  • CNA: Investigațiile financiare paralele vor fi desfășurate după un mecanism comun la nivel național 13 august 2026
  • Ministrul Perciun cere Parlamentului amânarea reformei „Restart în educație” în municipiile Chișinău și Bălți și în UTA Găgăuzia 13 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3465)
    • august (164)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate