• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
26 iunie 2025 În Actual, Important, Politică

Parlamentul se întrunește astăzi în ședință. Urmează o serie de numiri!

parlament

Parlamentul se întrunește astăzi în ședință. Ordinea de zi a ședințelor plenare ale Parlamentului din perioada 26 iunie – 4 iulie a fost aprobată, ieri, de Biroul permanent al Parlamentului.

Deputații vor examina opt proiecte de lege pentru armonizarea legislației naționale cu legislația UE în domeniul energiei electrice, dezvoltării rurale, publicității, siguranței produselor, avocaturii, medierii, activității de acreditare, evaluare a conformității și standardizare.

Totodată, Parlamentul urmează să ratifice mai multe acorduri care vizează extinderea rețelei de școli-model în țara noastră, realizarea Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”, Programului „Operațiunea politica de dezvoltare pentru sprijinirea oportunităților economice și a tranziției climatice” și a Programului de asistență cu echipamente al Guvernului Federal pentru forțele armate străine. De asemenea, în Parlament vor fi examinate proiectele de lege cu privire la aderarea Republicii Moldova la Convenția privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri, la Convenția privind regimul de tranzit comun și la Convenția internațională pentru simplificarea și armonizarea regimurilor vamale.

Agenda ședințelor plenare include și proiecte care vor fi examinate în prima lectură. Printre acestea sunt inițiativele care vizează tichetele de masă, acordarea concediului paternal familiilor cu nașteri de gemeni sau a mai multor copii dintr-o singură sarcină, majorarea alocațiilor de stat pentru participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, optimizarea proceselor de obținere a actelor permisive, înființarea Parcului de tehnologii avansate „Moldova HiTech Park”, revizuirea sistemului distincțiilor de stat, identificarea, desemnarea și protecția infrastructurii critice naționale. De asemenea, urmează a fi aprobate Strategia națională de dezvoltare a pieței de capital din Republica Moldova pentru perioada 2025-2030, proiectul legii privind cetățenia Republicii Moldova, precum și proiectele de modificare a Legii cinematografiei, a Legii privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale, a Legii privind aprobarea Listei terenurilor cu destinație agricolă proprietate publică a statului din domeniul public, de modificare a unor acte normative referitoare la aspecte privind sistemul național de apărare.

În lectura a două, parlamentarii vor examina proiectele de lege privind instituirea tichetelor de vacanță, crearea Atlasului Național al Republicii Moldova și evaluarea bunurilor mobile, ajustarea cadrului normativ în domeniul gestionării siguranței și infrastructurii rutiere, măsurile de modernizare și eficientizare a instituțiilor publice, acordarea garanțiilor de stat pentru împrumutul oferit Societății pe Acțiuni „Energocom” de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe dopante, soluțiile legislative pentru a nu admite ridicarea abuzivă a mașinilor parcate în locuri necorespunzătoare în capitală. La fel, spre adoptare sunt propuse și proiectele cu privire la consolidarea măsurilor de protecție a investițiilor în instrumente financiare derivate și cele privind expertiza judiciară, statutul expertului judiciar și evaluarea performanțelor judecătorilor și procurorilor.

Tot în această perioadă, Parlamentul urmează să numească doi judecători la Curtea Constituțională. Este vorba despre Liuba Șova și Nicolae Roșca. De asemenea, legislativul îl va numi în funcția de director adjunct al Centrului Național Anticorupție pe Serghei Carapunarlî.

Deputații se vor întruni în ședință plenară joi, 26 iunie, cu începere de la ora 10:00.

Articolul precedentPeste 3000 de persoane depistate fără un contract de muncă de la începutul anului 2025
Articolul următorZinaida Popa: răfuială politică de prost gust din partea primarului general prin abuz de putere și depășire a atribuțiilor funcționale

Postari relevante:

  • 20261112-0B1A7860
    Vasile Tofan, către tinerii stagiari: „Nu cred că există un job în care să poți avea un impact mai mare decât să lucrezi în serviciul public”
  • 20261112_1
    Vlad Batrîncea și Olga Cebotari au avut o întrevedere cu Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.326)
  • Bloguri (416)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (491)
  • Geopolitică (899)
  • Important (12.085)
  • Internațional (147)
  • Justiție (316)
  • Politică (7.656)
  • Social (1.883)
  • Uncategorized @ro (36)

Articole recente

  • Vasile Tofan, către tinerii stagiari: „Nu cred că există un job în care să poți avea un impact mai mare decât să lucrezi în serviciul public” 13 noiembrie 2026
  • Vlad Batrîncea și Olga Cebotari au avut o întrevedere cu Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova 13 noiembrie 2026
  • Dmitri Torner: Candidatul Partidului „Noua Opțiune Istorică”, Petr Vlah – o nouă şansă pentru Găgăuzia! 13 noiembrie 2026
  • Astăzi este ultima zi de agitație electorală pentru alegerile din Găgăuzia 13 noiembrie 2026
  • Președinta Maia Sandu a discutat cu liderii europeni despre următorii pași în procesul de aderare la UE 13 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan, către tinerii stagiari: „Nu cred că există un job în care să poți avea un impact mai mare decât să lucrezi în serviciul public” 13 noiembrie 2026
  • Vlad Batrîncea și Olga Cebotari au avut o întrevedere cu Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova 13 noiembrie 2026
  • Dmitri Torner: Candidatul Partidului „Noua Opțiune Istorică”, Petr Vlah – o nouă şansă pentru Găgăuzia! 13 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4902)
    • noiembrie (225)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate