Nicolae Negru

Sergiu Cioclea, guvernatorul BNM, întruchiparea tehnocratului cu școală europeană, și-a dat în mod surprinzător, urgent, enigmatic, demisia, lăsând în urma sa confuzie, speculații și presentimente neliniștitoare. A fost o demisie benevolă, din motive personale, cum anunță Cioclea, sau forțată, din cauza unor divergențe legate de politica fiscală a Guvernului, după cum încearcă să ghicească sau le place să creadă unora?

În contrast cu agitația din presă, de pe rețelele sociale, și autoritățile, și FMI, și Banca Mondială au reacționat cu calm și chiar cu o oarecare indiferență soră cu satisfacția, confirmând că guvernatorul și-a îndeplinit misiunea și poate pleca fără probleme, fiindcă lasă în urma sa un sistem bancar însănătoșit, mai sigur, mai de încredere.

Intrigă graba cu care s-a procedat: marți, 20 noiembrie, Cioclea a anunțat că de la 30 noiembrie nu va mai ocupa funcția de guvernator al BNM, iar peste două zile, la 23 noiembrie, Parlamentul a și aprobat demisia sa. În general, un salariat își anunță demisia cu 14 zile înainte, dar Cioclea nu e un simplu salariat. În cazul membrilor Consiliului de Supraveghere al BNM (guvernatorul fiind președintele acestui Consiliu) legea spune că ei pot demisiona „cu condiția informării în scris, cu 3 luni înainte, a autorității publice care i-a numit” (Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei, art. 23 (9)).

De ce s-a grăbit Parlamentul să satisfacă cererea lui Cioclea, care, prezentând cu trei săptămâni în urmă un raport în fața deputaților, nu părea deloc dispus să plece? Spicherul Andrian Candu a explicat că Cioclea, fiind „într-adevăr, un foarte bun specialist” și, îndeplinindu-și cu succes misiunea, este pregătit „pentru altă funcție și altă poziție, în țară sau în afară”.

Sergiu Cioclea a replicat imediat, pe Facebook, că „prin actul depunerii mandatului” și-a exprimat „dorința reluării vieții personale și continuării unei cariere profesionale independente de sfera publică sau politică din Republica Moldova”, calificând spusele lui Candu drept „o glumă care probabil s-a vrut măgulitoare”. Reacția cam nervoasă a guvernatorului indică mai curând o supărare ascunsă, decât o despărțire amicală.

„Moldova are viitor”, repetă Dodon ca papagalul. Azi el tace simptomatic. Ce fel de viitor poate avea Republica Moldova, dacă pleacă profesioniștii de calibrul lui Cioclea, dacă ea nu poate deveni „cauză personală” pentru cetățenii școliți ca el?

Sistemul financiar-bancar e unul dintre puținele domenii lăudate de UE. Acum apare temerea că această pată luminoasă se poate stinge. Misiunea nu e îndeplinită pe deplin, dacă societatea nu află „motivele adevărate” ale plecării guvernatorului BNM.

De la Cioclea ne-am fi așteptat la un comportament mai „europenesc”, adică mai transparent, mai deschis, să informeze societatea, dacă asupra lui s-au făcut presiuni. Ce fel de motive personale pot să te împiedice să ocupi o funcție publică sau politică în Republica Moldova? În actualele circumstanțe de suspiciune generală, „motivele personale” nu par convingătoare, dacă nu sunt explicate. Ele sună ca un verdict.