ro 
Declarativ toți susțin că viața omului este mai presus de orice.
În decembrie 2016, Guvernul vota hotărârea cu numărul 1289, prin care aproba reglementarea tehnică cu privire la echipamentul individual de protecție. Prin această hotărâre, Guvernul și-a demonstrat intenția de a crește standardele de muncă pe piața internă a RM. Este un capriciu al cuiva din Guvern? Or protecția muncii chiar este un subiect important?
Creșterea securității muncii e importantă. Foarte importantă. Termenul „bunăstare” încadrează condiții mai bune de trai și de muncă. Mărimea salariului este importantă. Dar nu este unicul criteriu de atractivitate a locului de muncă.
Dacă munca presupune pericole pentru viața și sănătatea angajatului, trebuie să existe cerințe obligatorii care reduc pericolele.
Ce gânduri îi vin unui specialist trimis de angajator să muncească la înălțime fără să fie asigurat? Or e asigurat cu niște funiuțe, care în cazul căderii îi vor rupe coloana. Adică în cazul cel mai bun va rămâne „la pat”. Ce dispoziţie are specialistul trimis să execute lucrări sub tensiune înaltă, cu echipamente de protecţie „plămădite” de el singur pentru că angajatorul nu i le oferă. Aceste situații pot fi observate la practic orice șantier de construcție, or unde muncesc echipe de energeticieni.
Specialiștii buni din aceste industrii, după ce își cresc măiestria în RM, ușor-ușor pleacă în România. E aproape. Salariile nu sunt cu mult mai mari. Dar echipamentele și instrumentele pe care le primesc acolo, fac locurile de muncă din România mai atractive. Acolo oamenii merg la muncă cu plăcere. Se simt respectați și protejați. Cu atitudinea de azi față de protecția muncii, RM pierde oamenii. Oamenii buni.
Nu angajatorii sunt de vină. Ei cunosc că regulile în RM mai des nu se respectă decât se respectă. Ei își reduc costurile știind bine că așa vor face și competitorii lor. Ei se luptă în condiții incerte pentru viabilitate.
Specialiștii echipați astfel țin la locul lor de muncă
Orice regulă nouă impusă de Guvern trebuie să se transforme într-un plan de măsuri realizate de autoritățile de supraveghere. Plan de măsuri care determină implementarea uniformă a cerințelor minime noi. De obicei, aceste planuri presupun vizite programate și inopinate ale inspectorilor în locurile unde se desfășoară lucrări periculoase. Se pun presiuni inteligente, prin care responsabilii sunt determinaţi să implementeze cerințele noi. Nu există schimbări care se produc absolut „neted”. Totdeauna apar abateri și apare necesitatea unor acțiuni de determinare.
Nu am observat atenționări publice ale autorităților de supraveghere. Nu am auzit despre nicio campanie dedicată asigurării protecției muncii. Probabil că au existat alte priorități. Dar viața și sănătatea angajaților tot este o prioritate.
Câteva întrebări pentru autorităţile împuternicite să supravegheze protecția muncii:
1. Câte cazuri de nerespectare a cerințelor de protecție a muncii au constatat în rezultatul controalelor autoritățiloe naționale de supraveghere a pieței?
2. Ce măsuri corective au fost impuse organizațiilor, care au admis abateri?
3. Câte cazuri de traumare a angajaților la locurile de muncă au fost în 2017 și 2018? Ce traume au suportat anagajații? Ce cheltuieli au suportat angajatorii?
4. În câte cazuri angajații și-au pierdut viața la locul de muncă? Din a cui vină s-au produs? Ce costuri au suportat angajatorii?
Probabil aceste statistici, împreună cu activitatea de supraveghere bine organizată, ar aduce efecte rapide. Oamenii, care execută lucrări periculoase, ar ajunge să fie bine îmbrăcați și echipați. Ar începe să se simtă respectați la locul de muncă. Ar munci cu plăcere și ar crește calitatea lucrului executat de ei. Ar scădea nemulțumirea și intenția de plecare. Schimbarea nu costă atât de mult.
Vedem dacă reușim să ajungem la urechile și ochii autorităților de supraveghere. La ei e greu de ajuns. Ei se ocupa de lucruri mari. Până la protecția muncii mai sunt lucruri importante de rezolvat. Până atunci, mai trăim „ca înainte” – pentru că înainte a fost mai bine.
